Programul SAFE, primul proiect trimis de Guvernul Bolojan în Parlament. Luni se decide sesiunea extraordinară - SURSE

Parlamentul României

Parlamentul României

Scris de Daniel Onescu Publicat: 8 iul. 2026, 13:31

Birourile permanente ale Parlamentului urmează să decidă luni convocarea unei sesiuni extraordinare, în cadrul căreia parlamentarii vor fi chemați din vacanță, susțin surse politice citate de Realitatea PLUS. Pe ordinea de zi s-ar putea afla primul proiect de lege transmis de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care vizează acordul de împrumut aferent programului SAFE, prin care României îi sunt alocate aproape 17 miliarde de euro.

Potrivit informațiilor obținute de Realitatea PLUS, acesta este singurul proiect de lege transmis până în prezent de Guvernul condus de Ilie Bolojan în Parlament. Proiectul vizează programul SAFE și nu are legătură cu Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În același timp, mai multe proiecte restante asumate prin PNRR ar trebui trimise de urgență Parlamentului, astfel încât să poată fi dezbătute și adoptate în cadrul viitoarei sesiuni extraordinare.

Conform surselor Realitatea PLUS, aceste proiecte nu au fost încă înaintate Legislativului. Parlamentarii urmează să decidă luni data convocării sesiunii extraordinare, care ar putea avea loc spre sfârșitul lunii iulie. Până atunci, Guvernul ar trebui să transmită și restul proiectelor necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala