Murad: România nu mai poate sta încă un an de zile ca să faci anticipatele și după care ce avem de făcut?

Mohammad Murad

Mohammad Murad

Scris de Daniel Onescu Publicat: 3 sept. 2026, 08:33

Deputatul AUR Mohammad Murad critică ideea alegerilor anticipate pe care o susține George Simion și precizează că acestea nu ar aduce mari schimbări în actuala aritmetică parlamentară și pledează pentru intrarea la guvernare a partidului.

„George Simion dorește doar alegeri anticipate. Decizia finală aparține lui George Simion, președintele partidului. Au mers pe ideea de anticipate, eu consider că nu sunt ok. O să fie așa: AUR cu 140 de parlamentari, cu 50 de parlamentari mai mult. Ce se va schimba în România?

România nu mai poate sta încă un an de zile ca să faci anticipatele și după care ce avem de făcut?”, a declarat el, potrivit digi24.ro.

Întrebat dacă AUR va rămâne în opoziție chiar și după anticipate, Murad a răspuns că „da”.

„Cu siguranță. Eu zic că un partid trebuie să aibă niște etape. Etapa care e acum, după aproape 5,6, 10 ani de când e Simion, trebuie să fie etapa actuală de guvernare. Dacă ai o soluție ca partid, trebuie să o pui pe masă. Dacă PSD nu dorește guvernare cu noi, poate vor PNL”, a mai spus deputatul AUR.

Context

Declarațiile acestuia vin în contextul în care, în weekend, a adoptat rezoluţia „Alegeri anticipate! România are nevoie de un nou început”, prin care cere întoarcerea la votul românilor ca singura soluţie democratică pentru ieşirea din actualul blocaj politic.

„AUR arată că PSD, PNL, USR şi UDMR au adus actuala configuraţie parlamentară într-un punct mort: nu mai sunt capabile să construiască între ele o majoritate stabilă şi un guvern legitim, dar continuă negocierile şi improvizaţiile politice în loc să redea românilor dreptul de a decide. În timp ce partidele sistemului se blochează reciproc, criza politică se suprapune peste criza economică şi stagflaţie, iar România rămâne fără o soluţie reală de guvernare”, afirmă reprezentanţii AUR într-un comunicat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala