Guvernul a actualizat, pentru prima dată din 2007, chiriile pentru locuinţele de stat şi căminele pentru angajaţi

2 apr. 2026, 17:30
Actualizat: 2 apr. 2026, 17:30
Guvernul a actualizat, pentru prima dată din 2007, chiriile pentru locuinţele de stat şi căminele pentru angajaţi

Guvernul a actualizat, pentru prima dată din 2007, chiriile pentru locuinţele de stat şi căminele pentru angajaţi

Articol scris de Daniel Onescu

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, actualizarea nivelului chiriilor pentru locuinţele aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv pentru locuinţele de serviciu, de intervenţie şi pentru căminele destinate salariaţilor din companii, societăţi naţionale şi regii autonome. Noile tarife nu mai fuseseră modificate din anul 2007.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), tariful de bază lunar al chiriei, exprimat în lei pe metru pătrat, a fost actualizat în funcţie de rata anuală a inflaţiei, conform prevederilor legale care impun recalcularea până la 31 ianuarie a fiecărui an.

„Această decizie era necesară întrucât ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată în anul 2007. De exemplu, în prezent, chiria pentru o locuinţă cu o suprafaţă locuibilă de 50 mp este de 42 de lei, iar, după actualizarea tarifului, aceasta va fi de 101,08 lei”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

El a mai precizat că, pentru un apartament cu trei camere şi o suprafaţă de 80 mp, chiria va creşte de la 67,20 lei la 161,73 lei, iar pentru un apartament cu patru camere şi 120 mp, tariful lunar va fi de 242,60 lei, faţă de 100,80 lei în prezent.

Ministerul a subliniat că noile tarife nu se aplică locuinţelor pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), şi nici celor aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), unde chiriile sunt reglementate de o lege modificată în 2018.

Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala