Grindeanu: AUR îl ține în funcție pe Bolojan; eu nu cred ceea ce spune Simion

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu

Scris de Daniel Onescu Publicat: 14 iul. 2026, 08:42

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni, că Ilie Bolojan este în continuare la Palatul Victoria pentru că AUR nu a votat Guvernul Veștea, punctând că nu are încredere 'deloc' în ceea ce spune președintele AUR, George Simion.

'Avem a 10-a lună de scădere a consumului. Despre asta vorbim. De aceea PSD-ul l-a schimbat pe Bolojan. N-am nimic personal cu el. Îl știu de mulți ani. Direcția în care mergea România era una proastă. Nu o spunea PSD-ul, au spus-o românii. Peste 80% din români. Și-am făcut acea moțiune pentru a încerca să schimbăm direcția. Ei în acest moment se țin de scaune, au un soi de înțelegere, din punctul meu de vedere, cu AUR-ul. (...) AUR-ul îl ține în funcție pe Bolojan. AUR-ul a ieșit din sală. AUR e cel care continuă să-l ține în funcție pe Bolojan', a declarat Grindeanu, la România Tv.

În context, liderul social-democraților a arătat că nu are încredere 'deloc' în ceea ce spune președintele AUR, George Simion, dar și că o alianță guvernamentală cu acest partid este exclusă în principal din cauza lui Simion.

'Dați-mi voie să n-am încredere deloc în ceea ce spune Simion. Dar deloc. Eu n-am nimic cu AUR, n-am nimic cu votanții, n-am nimic cu partidul. Eu nu cred ceea ce spune Simion. (...) N-am încredere, e dreptul meu să n-am încredere. Probabil că nici domnia sa n-are în mine', a afirmat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă neîncrederea în George Simion vine din faptul că a promis că votează Guvernul Veștea, iar apoi s-a răzgândit, președintele PSD a spus: 'Am avut diverse discuții, dar nu despre asta e vorba'.

De asemenea, el îl acuză pe George Simion că 's-a oprit la jumătatea drumului'.

'Dar noi nu ne-am oprit la jumătatea drumului. AUR s-a oprit la jumătatea drumului. În continuare Bolojan este la Palatul Victoria fiindcă AUR n-a votat Guvernul Veștea. Nu există altă explicație. (...) Au luat această decizie de a nu vota pe Veștea, dar indirect asta a însemnat că Bolojan rămâne în funcție. (...) E o decizie asumată. Dar să nu spună că nu sunt cauză la rămânerea lui Bolojan', a adăugat liderul social-democraților.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala