Energia scumpă, „călcâiul lui Ahile” al economiei, spune Petrișor Peiu

Petrișor Peiu

Petrișor Peiu

Scris de Daniel Onescu Publicat: 29 sept. 2026, 15:57

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, spune că prețul mare al energiei le afectează direct competitivitatea firmelor din România. Peiu a vorbit la un eveniment despre securitate energetică și investiții în energie, unde a enumerat trei crize care se suprapun acum: producția de energie nucleară, situația Complexului Energetic Oltenia și întârzierile la noile centrale pe gaz.

Petrișor Peiu a susținut că una dintre cele mai mari probleme pentru economia României este costul energiei și că, pentru găsirea unor soluții, este necesară implicarea producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor și specialiștilor din domeniu.

„Este important de văzut ce crede, ce simte mediul de afaceri, producătorii, distribuitorii, furnizorii de energie și, în același timp, cei care oferă soluții în această piață complicată”, a declarat Petrișor Peiu.

Acesta a descris energia drept una dintre principalele vulnerabilități ale economiei românești.

„Energia este, din punctul nostru de vedere, călcâiul lui Ahile al competitivității economiei românești. De aici pleacă cea mai mare povară care stă pe companiile din România. Prețul energiei este ceea ce ne deranjează foarte tare, iar acest preț are legătură cu disponibilitatea mărfii pe piață.”

Peiu a vorbit și despre necesitatea unei producții de energie suficient de flexibile pentru a compensa diferențele dintre orele în care producția din surse regenerabile este ridicată și perioadele de după-amiază și seară.

„Pentru o piață națională, cum este România, este important să putem să facem trecerea de la perioadele de zi, unde avem soare, unde avem lumină și unde producția de energie electrică este ieftină, cu capacități importante instalate în regenerabile, către perioada după-amiezii, în care nu am capacitatea de a prelua o energie care nu mai există și atunci trebuie să vin cu alt tip de energie.”

„Avem trei crize importante suprapuse în energie”

În analiza sa, Petrișor Peiu a vorbit despre trei probleme care, în opinia sa, afectează simultan sistemul energetic românesc. Prima este legată de producția nucleară. Peiu a susținut că lipsa unei capacități importante de producție de la Cernavodă pune presiune suplimentară asupra pieței și a amintit și viitoarea modernizare a reactorului 1.

„Suntem astăzi, și ăsta este un lucru extrem de important, la două luni după ce, încet-încet, s-au închis cele două reactoare de la Cernavodă. O capacitate importantă de 800 de megawați lipsește astăzi din piața energiei din România. Această capacitate trebuie să fie suplinită cu ceva și nu am reușit să o suplinim.”

A doua problemă indicată este situația Complexului Energetic Oltenia.

„Nu avem clar definit statutul Complexului Energetic Oltenia și nici nu știm până când va lucra și în ce condiții”, a spus Peiu.

Cea de-a treia vulnerabilitate invocată privește investițiile de la Mintia și Iernut, dar și proiectele de la Turceni și Ișalnița.

„Și a treia chestiune importantă este legată de incapacitatea de a finaliza investițiile în centrale pe gaz. Mintia este în întârziere, Iernut este în foarte mare întârziere, Turceni și Ișalnița nici măcar nu au plecat.”

Lipsa capacităților de stocare, o altă problemă semnalată

Petrișor Peiu a pus prețurile ridicate ale energiei și în legătură cu lipsa unor capacități suficiente de stocare, în special pentru intervalele în care producția din surse regenerabile scade.

„Pe acest fond al lipsei capacităților de producție apare și lipsa capacității de stocare, care este cealaltă cauză a insuficienței mărfii în orele de după-amiază și o cauză a prețului foarte ridicat pe care îl are energia către consumatori.”

În opinia sa, România nu a rezolvat nici problema producției, nici pe cea a stocării.

„Deci, după ce că nu am rezolvat producția, n-avem nici stocare. Am evitat până acum rezolvarea celor două soluții mari de stocare: într-o centrală cu pompaj invers, respectiv în baterii.”

„Avem nevoie de inteligență, planificare, știință și conlucrare”

În finalul intervenției, Petrișor Peiu a susținut că problemele sistemului energetic nu pot fi rezolvate fără cooperarea dintre mediul privat, autorități și specialiști.

„Cu toate aceste vulnerabilități, suntem într-o piață în care avem nevoie de inteligență, de planificare, de știință, de carte și de conlucrarea mediului de afaceri, a Guvernului și a specialiștilor.”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

Actualitate

Mai multe știri din Politica Interna - nationala