Ciucu: Realizarea sistemului centralizat de termoficare, extrem de importantă

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei

Publicat26 aug. 2026, 14:11
Sursărealitatea.net

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susținut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare (SACET), arătând că întârzierea acestei reforme a generat o povară financiară ''imensă'' pentru Primăria Municipiului București (PMB).

''În momentul de față avem Elcen, care este sub Ministerul Energiei, și avem Termoenergetica, care este sub Primăria Capitalei. Vă dați seama că dacă exista SACET nu ar mai exista penalități de sute de milioane, bani pe care, în loc să îi plătim aiurea ca penalități, puteam să îi folosim pentru repararea conductelor și reducerea pierderilor'', a spus primarul.

Primarul a afirmat că Termoenergetica este ''singurul client real'' al Elcen și că profitul companiei, de aproximativ 85 de milioane de lei, ar trebui direcționat către investiții în rețeaua de termoficare.

''În toată țara s-au făcut aceste sisteme, s-a unificat producția cu transportul, pentru că acest lucru are o logică economică în spate. Este nevoie să eliminăm această aberație administrativă, despre care se vorbește de ani și ani de zile. Trebuia să se facă pe vremea doamnei Firea, când era primar, dar nu s-a mai înțeles cu domnul Dragnea. S-a mai discutat acest lucru când era domnul Nicușor Dan primar, dar nu s-a mai înțeles cu guvernul. Cred că în fiecare săptămână o să vorbesc despre acest subiect. Dacă nu o să avem un guvern funcțional, trebuie să facem acest lucru, cumva, prin legi, prin Parlament. Pentru că această reformă întârzie de mult prea mult timp și povara financiară pe care o are PMB este imensă. Ne-am împrumutat să plătim subvenția. Asta nu mai e o primărie care să ofere dezvoltare. Asta este o agenție de plăți'', a spus el.

Ciucu a mai precizat că Termoenergetica ''are fix aceleași hibe'' pe care le avea și RADET, susținând că societatea păstrează aceleași probleme administrative și structurale. RADET a intrat în faliment în 2019, având o datorie de 3,5 miliarde de lei. La momentul respectiv, RADET ''a fost trecută pe linie moartă'', iar Primăria Capitalei ''a rămas cu o datorie de 3,5 miliarde de lei la Ministerul de Finanțe și Ministerul Energiei''.

''Am schimbat sigla RADET, dar am păstrat mecanismul care l-a falimentat'', a afirmat el.

Potrivit primarului, Termoenergetica și-a început activitatea în 2019 fără datorii, însă a ajuns în prezent la datorii de 1,47 miliarde de lei către Elcen, la care se adaugă penalități de 410 milioane de lei. Ciucu a arătat că aceste sume trebuie raportate la bugetul anual al PMB, de aproximativ 5-6 miliarde de lei.

''Practic, prin contractul reglementat de ANRE, Termoenergetica este întotdeauna obligată să plătească întâi penalitățile și nu baza datoriei (către Elcen, n.r.). Asta înseamnă că baza, care este foarte mare, va rămâne permanent acolo și penalitățile vor fi întotdeauna mari. Noi de-abia apucăm să plătim penalitățile. Și după lungi discuții cu ANRE și cu Elcen, am găsit deja o formulă (...). Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să agreem ca în noul contract de delegare să nu mai existe o întârziere de 15 zile, care este mult, pentru că vorbim de miliarde - pentru că penalitățile se acordă pe zi - între momentul în care facturează Termoenergetica la populație și momentul în care Elcen facturează la Termoenergetica. De ani de zile s-a menționat acest decalaj, care a însemnat în timp sute de milioane acumulate. Și cred că vom rezolva și acest lucru'', a spus primarul.

Edilul a precizat că ANRE recunoaște ''doar parțial'' pierderile companiei Termoenergetica. În urma unui audit energetic, pierderea recunoscută este de 22%, în timp ce pierderile reale ale sistemului au fost de 41% în 2025 și de 38% în 2026, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a rețelei. Din acest motiv, există un interval care nu este acoperit bugetar și pe care Termoenergetica nu îl poate factura la Primăria Capitalei. Acest aspect generează la rândul lui pierderi anuale de 130 de milioane de lei.

''Mai avem costuri suplimentare din cauza pierderilor, pentru că apa se scurge prin fisuri sau prin avarii și este nevoie să compensăm această apă din rețea, care trebuie să fie tratată, încălzită, trimisă în rețea. Această apă de adaos ne costă undeva la 60 de milioane pe an'', a afirmat el.

Ciucu a făcut referire și la faptul că rețeaua de termoficare este ''supradimensionată'' față de consumul actual, care a scăzut la jumătate în ultimii 25 de ani.

''Costurile fixe se împart astăzi la o cantitate tot mai mică de energie vândută. În 2025, pierderile energetice au fost de aproape 38%. Din energia termică măsurată la intrarea în rețea, doar aproximativ 62% ajunge să fie consumatorilor'', a menționat edilul.

Primarul a mai precizat că, în prezent, Termoenergetica vinde către populație mai ieftin decât cumpără de la Elcen. În plus, compania mai are și cheltuieli proprii generate de transport, distribuție și furnizare.

''Costul real al gigacaloriei în București este undeva la 900 lei/gigacalorie'', a spus Ciucu.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala