Alianța pentru Unirea Românilor a depus un proiect legislativ pentru acordarea în 2026 a diferenței de grant destinate Complexului Energetic Oltenia pentru achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Inițiativa prevede acordarea sumei de 425,8 milioane de lei, reprezentând diferența rămasă neacordată din grantul de 1,09 miliarde de euro autorizat deja de Comisia Europeană pentru restructurarea CE Oltenia.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, inițiatorul proiectului de lege, atrage atenția că menținerea în exploatare a capacităților Complexului Energetic Oltenia este esențială pentru securitatea energetică a României, până la punerea în funcțiune a noilor investiții. Neadoptarea măsurilor propuse poate afecta siguranța alimentării cu energie și poate crește dependența țării de importuri.
„Consecințele negative care pot apărea în situația neadoptării măsurilor propuse pot afecta siguranța alimentării Sistemului Electroenergetic Național și chiar securitatea energetică a țării, ceea ce justifică existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Menținerea în exploatare a acestor capacități până la realizarea noilor investiții reprezintă o condiție esențială pentru limitarea riscului de dezechilibre în funcționarea sistemului energetic și pentru reducerea dependenței de importurile de energie electrică”, arată liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Potrivit inițiativei, CE Oltenia continuă să aibă un rol important în funcționarea Sistemului Electroenergetic Național, prin energia produsă în bandă, serviciile tehnologice de sistem și rezervele operaționale.
AUR susține menținerea capacităților energetice necesare pentru securitatea energetică a României și finalizarea investițiilor în noile capacități de producție, astfel încât România să își poată asigura necesarul de energie și să reducă dependența de importuri.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026