Șoșoacă: Parlamentarii S.O.S. România vor vota pentru căderea Guvernului Bolojan

Diana Șoșoacă
Președintele Partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă, a anunțat că parlamentarii acestei formațiuni vor vota ''la vedere'' în favoarea moțiunii de cenzură care vizează demiterea Guvernului Bolojan.
''Nu pot spune pentru a instiga românul împotriva altui român. Guvernul nu este format doar din PNL, USR și UDMR, ci și din PSD, chiar dacă a ieșit din la guvernare cu câteva zile înainte să se anunțe moțiunea'', a spus, marți, Șoșoacă înaintea începerii ședinței de plen în care se va dezbate moțiunea de cenzură.
Șoșoacă a explicat că S.O.S. România a redactat o moțiune de cenzură de 40 de pagini, însă AUR nu a semnat documentul și a anunțat că va susține moțiunea de cenzură depusă de PSD.
''Deci, o parte a opoziției s-a unit cu puterea, ceea ce înseamnă că pentru noi a fost o alegere destul de ingrată, pentru că atât eu, cât și colegii mei am promis că niciodată nu ne vom uni cu PSD, PNL, USR și UDMR'', a declarat Șoșoacă.
Ea a detaliat că un sondaj intern realizat în rândul susținătorilor S.O.S. România a arătat că majoritatea dorește ca partidul să voteze moțiunea.
''Dacă românii vor vedea că după această moțiune vor ajunge în aceeași situație cu un guvern PSD-PNL, eventual AUR și UDMR, vor vedea că este aceeași mizerie. Drept pentru care parlamentarii S.O.S. România vor vota pentru căderea guvernului Bolojan și votul va fi la vedere'', a adăugat Șoșoacă.
Citește și:
- 15:21 - Victor Ponta: “Mingea” acum este la Nicusor Dan!
- 14:33 - George Simion, după ce moțiunea a trecut: "Mulțumesc celor 90 de parlamentari AUR pentru corectitudine”
- 14:28 - Moțiunea de cenzură a trecut cu un scor zdrobitor. Ilie Bolojan pleacă acasă
- 13:17 - Dumitru Coarnă, atac dur la adresa lui Bolojan în Parlament: „Voi vota la vedere plecarea dumneavoastră"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News














