Senatorul Pîrvulescu, şeful PNL Teleorman, trimis în judecată de DNA

Senatorul Pîrvulescu, şeful PNL Teleorman, trimis în judecată de DNA
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție
Senatorul Eugen Pîrvulescu, preşedintele PNL Teleorman şi apropiat al fostului premier Florin Cîţu, a fostr trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că şi-a folosit influenţa politică pentru angajarea unor persoane la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Anchetatorii îl acuză pe senatorul liberal că, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană - președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.
De asemenea, el i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).
„După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidențial), inculpatul Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție”, mai reţin procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sursa: Realitatea de Teleorman
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News











