Kelemen Hunor, apel la politicieni: ”Să spună stop când apare ura pe stradă, pe rețelele sociale și în viața publică”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a lansat, luni, un apel la responsabilitate
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a lansat, luni, un apel la responsabilitate politică, apreciind că aceasta se ridică mult peste disputele dintre partide și-a îndemnat pe aleși să ”spună stop când apare ura pe stradă, pe rețelele sociale și în viața publică”
”La București, în ianuarie 1941, în zilele rebeliunii legionare, oameni au fost uciși doar pentru că erau cine erau. Acest lucru nu poate fi uitat.
Trăim și astăzi vremuri extraordinar de grele. Societatea este polarizată, iar pentru numeroase familii experiența de zi cu zi înseamnă că se pierde speranța. Responsabilitatea este comună, dar responsabilitatea clasei politice este uriașă: de fiecare dată când ura, furia și agresivitatea apar pe stradă, pe rețelele sociale sau în viața publică, trebuie să spunem imediat și fără echivoc: nu.
Și trebuie să facem mai mult decât atât: să fim atenți unii la alții, să apărăm demnitatea oamenilor și a comunităților, precum și libertatea. Pentru că acolo unde dispare demnitatea și libertatea, mai devreme sau mai târziu urmează violența”, a declarat Kelemen Hunor la ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului și memoriei victimelor Pogromului legionar antievreiesc din București, organizată de Federația Comunităților Evreiești din România.
Sursa: Realitatea Din UDMR
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 12:22 - Termene cheie în instanţă pentru Călin Georgescu după menţinerea controlului judiciar
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News











