GEORGE SIMION: „ANGAJAMENTUL MEU FAȚĂ DE STUDENȚI: RESPECT, IMPLICARE ȘI TRANSPARENȚĂ”

GEORGE SIMION: „ANGAJAMENTUL MEU FAȚĂ DE STUDENȚI: RESPECT, IMPLICARE ȘI TRANSPARENȚĂ”
România are nevoie de o generație tânără puternică, educată, susținută și ascultată
România are nevoie de o generație tânără puternică, educată, susținută și ascultată. Iar când studenții acestei țări îți trimit o scrisoare – nu doar de intenție, ci de speranță și responsabilitate – ai datoria să răspunzi cu seriozitate și onestitate, spune George Simion.
„Așadar, am primit o scrisoare de angajament din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și o susțin pe deplin. Nu doar din respect pentru miile de tineri care cred în puterea educației, ci și pentru că am fost și eu acolo. În cămine. În biblioteci. Știu ce înseamnă să visezi, dar să nu te audă nimeni. Știu ce înseamnă să vrei să rămâi în România, dar să nu ai încredere că lucrurile se pot schimba.
Mă angajez public ca, în calitate de președinte al României, să am un dialog permanent și sincer cu ANOSR și cu toți reprezentanții studenților. Vom construi împreună un calendar clar al măsurilor pentru învățământul superior, vom avea întâlniri regulate și vom pune educația unde îi este locul: în centrul strategiei de dezvoltare a țării.
Voi susține transparența în Administrația Prezidențială și voi desemna un consilier prezidențial dedicat educației și cercetării – un profesionist ales pe criterii meritocratice, care va lucra direct cu voi. Voi insista ca educația să fie inclusă în Strategia Națională de Apărare, pentru că o țară fără un sistem educațional solid este o țară vulnerabilă.
Știu că cererile voastre nu sunt doar pentru voi. Sunt pentru o țară mai bună. Pentru viitorul nostru. Pentru părinții voștri, care vor să vă vadă reușind aici, nu în altă parte. Pentru frații și surorile voastre mai mici, care vor învăța într-o Românie pe care noi o vom face demnă și suverană.
Îmi asum să transform aceste idei în realitate. Nu doar prin semnătură. Ci prin fapte. Cu respect. Cu seriozitate. Cu implicare.
Vă mulțumesc că aveți curajul să vă faceți vocea auzită. Și vă promit că și eu voi avea curajul să nu vă dezamăgesc. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, scrie George Simion.
MATERIAL PUBLICITAR POLITICPartidul Alianța pentru Unirea Românilor, Email: info@partidulaur.ro, Adresă: com. Tunari, sat Tunari, str. Geneva, nr. 20, parter, ap. 1, jud. IlfovCMF: 31250007, CPP A0B0C1D1E1
Citește și:
- 19:04 - Ciucu îi vrea pe Băsescu și Nicușor Dan lângă el, pe post de consilieri
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)









