AUR: ”Vaccinarea este un drept, nu o obligație, iar testele nu pot fi impuse!”

AUR: ”Vaccinarea este un drept, nu o obligație, iar testele nu pot fi impuse!”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului să pună capăt de îndată amenințărilor și intimidărilor la adresa angajaților din sănătate și învățământ, precum și la adresa celorlalți angajați din sistemul bugetar care nu doresc să se vaccineze.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului să pună capăt de îndată amenințărilor și intimidărilor la adresa angajaților din sănătate și învățământ, precum și la adresa celorlalți angajați din sistemul bugetar care nu doresc să se vaccineze.
„Am luat act cu indignare de declarațiile prim-ministrului Florin Cîțu și ale miniștrilor săi, Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă, potrivit cărora personalul bugetar din România va trebui, de acum încolo, ori să se vaccineze, ori să se testeze, iar medicii nevaccinați vor rămâne fără sporuri. Sunt declarații nu doar amenințătoare, ci făcute cu o aroganță ieșită din comun. În primul rând, drepturile și libertățile românilor sunt nenegociabile. Vaccinarea este un drept, nu o obligație, iar testele nu pot fi impuse, de asemenea. În al doilea rând, sindicatele din sistemul bugetar nu au fost consultate cu privire la aceste măsuri, iar reacția lor va fi, cu siguranță, una negativă. Dacă, anul trecut, Guvernul scotea la propriu tancurile pe străzi împotriva românilor, ce face acum este același lucru, însă cu alte mijloace de intimidare”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
„Vaccinarea este voluntară și așa trebuie să rămână. Tentativele de amenințare și intimidare la adresa românilor care lucrează în mediul bugetar sunt inacceptabile și AUR va face toate demersurile pentru ca ele să fie curmate. Suntem alături de medicii și profesorii din România, precum și alături de funcționarii care își câștigă decent o pâine, și îi asigurăm pe toți că AUR va lupta până la capăt în Parlamentul României pentru libertatea lor'', a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
AUR amintește că a depus la Senat un proiect de lege împotriva discriminării pe motiv de vaccinare, care prevede sancțiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei, dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane. Potrivit proiectului, emiterea oricărui act normativ care discriminează pe bază de vaccin va fi considerată infracțiune și sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Sursa: Realitatea din AUR
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News











