Guvernul anunţă consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

“Având în vedere intenţia Guvernului de a finaliza calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare – 2024, luni, 1 iulie, vor avea loc consultări cu partidele politice, la Palatul Victoria, după următorul program: 10,00 – USR; 11,00 – AUR; 14,00 – UDMR; 15,00 – SOS, 16,00 – Grupul Minorităţilor Naţionale şi 17,00 – PUSL. De asemenea, marţi, 2 iulie, va continua dialogul cu reprezentanţii altor formaţiuni politice”, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis, duminică.

Din partea Guvernului, vor participa la consultări premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Calendarul alegerilor va fi stabilit după consultări cu liderii tuturor partidelor politice, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern de vineri, 28 iunie. “Data alegerilor să rămână cum am stabilit”, a spus liderul PSD.

Articolul precedentGeorge Simion, dezvăluiri în exclusivitate la Realitatea Plus. Ce vrea să facă dacă va ajunge la cârma țării
Articolul următorConsultări la Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale