Mișcarea de coagulare a conservatorilor, coordonată de europarlamentarul Cristian Terheș, poate accelera disoluția Partidului AUR, începută de ceva vreme. George Simion nu este un politician de dreapta, deși se pretinde conservator. Nu are consistență ideologică, pentru că are o educație precară. Este doar un fost lider de galerie superficial, populist, cu evidente accente socialiste, se arată într-un editorial independentnews.ro.

Planul său „Case de la 35.000 de euro” este grăitor. O inițiativă a la Kamala Harris, ce duhnește a diletantism economic și dezorientează electoratul conservator din România.

Ceea ce se întâmplă zilele astea în zona conservatoare din România este foarte periculos pentru Partidul AUR și George Simion.

 
 

Planul europarlamentarului Cristian Terheș de a uni formațiunile conservatoare în jurul formațiunii sale, Partidul Național Conservator din România (PNCR), lovește Partidul AUR și are toate șansele să-i amplifice disoluția, proces care a început deja de ceva vreme, până la ratarea intrării în Parlament.

Duminică a avut loc congresul de fuziune a Partidului Național Conservator Român (PNCR), cu Alternativa Dreaptă și Alianța Renașterea Națională. Cristian Terheș a fost desemnat candidat PNCR la Președinție.

 
 

Este așteptată și o decizie oficială a Partidului Republican, partenerul PNCR și al Partidului AUR, în defuncta Alianță electorală AUR, dizolvată de drept la trei zile după anunțarea rezultatelor de la alegerile europarlamentare și locale.

Potrivit surselor „Independent news”, un al doilea lider care va rupe rândurile Alianței AUR este Marian Cucșa, președintele Partidului Republican. Acesta îl va susține pe Cristian Terheș la alegerile prezidențiale.

Citește și:

Europarlamentarul Cristian Terheș candidează la Președinția României

 
 

Potrivit unor surse politice, Cristian Terheș are potențial să strângă, în momentul de față, circa 3,5% din voturi. El speră ca, prin candidatura sa și cu ajutorul celor două formațiuni cu partidul său a fuzionat, PNCR să depășească pragul de 5% necesar intrării în Parlament.

O altă chestiune care poate grăbi sfârșitul Partidului AUR – sau, mă rog, scăderea lui până la un nivel de irelevanță-, este blatul evident cu PSD. Singura șansă a lui Marcel Ciolacu de a ajunge președinte al României este să intre în turul doi cu George Simion, într-o reeditare a finalei de coșmar din 2000 Ion Iliescu – C.V. Tudor.

De aceea, la Congresul PSD în care Marcel Ciolacu și-a lansat candidatura, niciun lider social- democrat nu a atacat Partidul AUR și pe George Simion.

Mai mult, potrivit unor informații din mai multe surse convergente, PSD a pus la punct o strategie prin care să-l ajute pe George SImion să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Potrivit acestor informații, mai mulți primari, în special din mediul rural, au primit sarcină de la conducerea centrală a PSD să asigure circa 50 de voturi în fiecare secție de votare pentru George Simion, nu și pentru Partidul AUR.

Având în vedere că PSD nu are prea multe voturi de împărțit este lesne să ne imaginăm cum vor fi direcționate cele pentru George Simion: din pix.

Problema lui George Simion este că, în ciuda sprijinului PSD, îi fuge partidul de sub picioare, într-o mișcare centrifugală, care va reprezenta o clarificare doctrinară, dar și geopolitică. Conservatorii vor alege între Occident și Rusia, în funcție de credințele lor intime.

Disoluția Partidului AUR nu poate fi împiedicată, iar, în scurt timp, în România vor exista două partide conservatoare: unul de orientare pro-occidentale, condus de Cristian Terheș, și altul loial Rusiei lui Vladimir Putin, condus de Diana Șoșoacă.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentZIUA LIMBII ROMÂNE, SERBATĂ LA VASLUI CU TZANCA URAGANU. RESPONSABIL AR FI “DEPUTATUL ȘAORMA” ADRIAN SOLOMON – VIDEO
Articolul următorAUR SESIZEAZĂ AVOCATUL POPORULUI PE TEMA NEDREPTĂȚILOR CREATE DE LEGEA PENSIILOR