Miercuri, 17 mai, între orele 11.00 – 13.00, în unitățile de învățământ din județul Brăila, ca în toată țara, profesorii vor fi în grevă de avertisment. Cadrele didactice vor intra la ore, dar nu vor preda nimic și nu vor pune note în catalog, ci doar îi vor supraveghea. Decizia a fost luată la nivel național de liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Națională Sindicală „Alma Mater”, după consultarea membrilor acestora.

Dacă sindicaliștii vor constata că nu există o disponibilitate reală de dialog, circa 75.400 de cadre didactice din întreaga țară vor intra luni, 22 mai, în grevă generală. Asta va însemna, printre altele, că există riscul blocării anului școlar, dat fiind că nu se vor încheia mediile și se poate ajunge chiar la blocarea examenelor naționale. Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru grevă generală.

Printre revendicările sindicaliștilor din educație sunt: majorarea salariilor personalului din învățământ; indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ; decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; creșterea investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii.

„Ne pregătim de conflict de muncă. Grevă de avertisment mâine, timp de 2 ore, iar dacă nu se întâmplă nimic, luni vom intra grevă generală. Astăzi a fost o conferință de presă la București în care s-a cerut medierea președintelui României, pentru că cei de la Guvern au altă treabă acum. 

În timpul grevei de mâine profesorii vor fi la clase și vor supraveghea copiii, dar nu se vor desfășura activități de predare și evaluare, iar dacă nu se schimbă nimic, intrîm în grevă generală, iar elevii vor rămâne acasă. Așteptăm intervenția președintelui, dar ele este plecat prin Islanda acum. Ieri au fost chemați liderii noștrii la Cotroceni, dar n-a avut timp să-i primească domnul Iohannis și a trimis o doamnă consilier a dumnealui, dar care se ocupă de sănătate, nici măcar persoana care este acum în locul doamnei Deca” a spus Valeriu Partene, liderul sindicatului învățământului brăilean și președintele Uniunii Județene CNSLR-FRĂȚIA Brăila.

 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentComunicat al Consiliului de Onoare al Clubului de Presă – Situația Caselor de Presă cu probleme
Articolul următorGeorge Simion: Dacă chiar e criză, să taie cu jumatate toate salariile parlamentarilor. AUR e de acord!