Călin Matieș (deputat AUR): „Proiectul AUR pentru subvenționarea laptelui ecologic merge mai departe cu susținerea tuturor partidelor parlamentare”

9 iun. 2026, 14:50
Călin Matieș (deputat AUR)

Călin Matieș (deputat AUR)

Realitatea din AURArticol scris de Realitatea din AUR

Proiectul legislativ inițiat de deputatul AUR Călin Matieș privind acordarea unui sprijin de 2 lei pentru fiecare litru de lapte ecologic certificat a fost semnat de toate partidele parlamentare din Comisia pentru Agricultură. Proiectul reprezintă un pas important pentru fermierii români și urmează să intre în circuitul parlamentar.

„Victorie! Sunt fericit pentru că în Comisia pentru Agricultură s-a semnat proiectul de lege cu 2 lei subvenție pe litrul de lapte ecologic. V-am promis acum o lună de zile că voi face tot ceea ce îmi stă în putere și iată că lucrurile se concretizează. Am reușit să-i conving pe toți colegii din Comisia pentru Agricultură că fermierii din Munții Apuseni și nu numai, din acele zone izolate unde creșterea animalelor este singura sursă de venit, sunt în pragul disperării”, a precizat deputatul AUR Călin Matieș.

Inițiativa propusă de deputatul AUR Călin Matieș prevede acordarea unui sprijin de 2 lei pentru fiecare litru de lapte ecologic certificat comercializat, măsura fiind destinată crescătorilor de bovine, bubaline, ovine și caprine înregistrați în sistemul de agricultură ecologică.

Potrivit expunerii de motive, România deține aproximativ 200.000 de hectare de pășuni ecologice certificate, însă numărul vacilor de lapte ecologice a scăzut dramatic, de la aproximativ 23.000 de capete în 2014 la aproximativ 14.000 în 2024. În prezent, România se află printre ultimele state din Europa la producția de lapte ecologic.

„Dragi prieteni, m-am ținut de cuvânt. Sunt mândru de această realizare și le mulțumesc tuturor celor care au susținut proiectul privind acordarea unei subvenții de 2 lei pe litrul de lapte ecologic. Doamne ajută să fie cât mai repede adoptat și să intre în vigoare, pentru ca fermierii români să primească sprijinul de care au nevoie”, a declarat deputatul AUR Călin Matieș.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala