Scandalul provocat de mutilarea ideologică a statuii „Domnul Goe” de la Gara de Sud din Ploiești capătă tot mai puternice conotații politice. Deputatul AUR Andrei Gușă a reacționat extrem de dur la adresa primarului Mihai Polițeanu, acuzându-l direct de complicitate prin tăcere și de încercarea de a introduce, pe furiș, ideologia „Cancel Culture” în orașul lui Caragiale.
Parlamentarul AUR subliniază contrastul flagrant dintre reacția responsabilă a subordonatelor din administrație și mutenia edilului.
În timp ce conducerea Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești a avut decența instituțională de a se retrage din parteneriatul cu festivalul Artown NOW tocmai pentru a proteja neutralitatea publică, primarul Polițeanu continuă să se ascundă și să refuze orice explicație în fața cetățenilor care l-au votat.
„POLIȚEANU, EXPONENT AL „CANCEL CULTURE”? ATUNCI SĂ ÎȘI ASUME PUBLIC AGENDA PE CARE O ADUCE ÎN PLOIEȘTI!
Ceea ce se întâmplă în aceste zile la Ploiești depășește cu mult o simplă controversă artistică. Avem un primar care tace în timp ce un simbol al culturii române, „Domnul Goe” al lui Caragiale, este transformat în suport pentru un mesaj ideologic. Iar tăcerea Primăriei este cu atât mai greu de înțeles cu cât chiar SGU Ploiești a considerat necesar să se retragă din parteneriatul cu Artown NOW, invocând neutralitatea instituțională.
Mihai Polițeanu trebuie să răspundă simplu: își asumă sau nu această direcție?
Pentru că „cancel culture” înseamnă, în esență, înlocuirea reperelor culturale și a memoriei colective cu o agendă ideologică prezentată drept obligatorie pentru toată lumea. Iar un primar nu poate pretinde că nu vede ce se întâmplă în orașul pe care îl conduce.
Nu contest libertatea nimănui de a avea propriile convingeri și nici libertatea artistică. Contest însă folosirea spațiului public și a reperelor culturale ale orașului pentru a transmite mesaje ideologice, în timp ce administrația locală se ascunde în spatele tăcerii.
Domnul Polițeanu nu poate fi și primar atunci când îi convine și simplu spectator atunci când apar controverse.
Dacă susține această viziune progresistă, să o spună deschis. Dacă nu o susține, să explice public de ce administrația sa nu a reacționat.
Un primar trebuie să reprezinte întreaga comunitate, nu să transforme administrația într-un vehicul pentru agenda unei anumite ideologii.
Ploieștiul nu are nevoie de experimente ideologice importate. Are nevoie de respect pentru cultura română, pentru istoria orașului și pentru cetățenii săi.
Iar eu îi cer public primarului Mihai Polițeanu să iasă din tăcere și să spună clar: cine a aprobat această intervenție, cine și-o asumă și care este poziția oficială a Primăriei Ploiești?
Până când va răspunde, tăcerea sa este problema.”, a transmis Andrei Gușă.
Context: De la ce a pornit totul
În septembrie 2026, statuia „Domnul Goe” din Gara de Sud din Ploiești a fost revopsită în cele șapte culori ale curcubeului, în cadrul festivalului Artown Now.
Artista Corina Monea a explicat că intervenția reprezintă un simbol al curcubeului, nu al comunității LGBT. Modificarea a provocat însă reacții politice și controverse online. PSD Ploiești și alți politicieni au acuzat o agendă LGBT și au cerut revenirea statuii la forma anterioară. Ulterior, SGU Ploiești s-a retras din parteneriatul cu festivalul.