Liderul AUR, George Simion, transmite marți că măsura diminuării salariului cu 50% timp de o jumătate de an pentru o serie de parlamentari AUR reprezintă o decizie dictatorială.
Liderul AUR, George Simion, transmite marți că măsura diminuării salariului cu 50% timp de o jumătate de an pentru o serie de parlamentari AUR reprezintă o decizie dictatorială.
„Corect ar fi să fie tăiate prima oară salariile tuturor deputaților care, cu o zi înainte, votaseră legi importante, pe Whatsapp. Dacă chiar e criză, să taie cu jumatate toate salariile parlamentarilor. AUR e de acord. Altminteri, daca doar nouă ni se taie pentru că am îndrăznit să ne opunem unor legi antinaționale, atunci e dictatura din regimul Iohannis”, consideră George Simion.
Decizia Comisiei juridice a Camerei Deputaților vine după vicepreședintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban (PSD) a depus o sesizare în care a acuzat mai mulți parlamentari AUR și neafiliați că au perturbat lucrările plenului din 10 mai și ale ședinței Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din 9 mai.
"În calitate de președinte de ședință, solicit sesizarea Comisiei juridice asupra faptului că la începutul ședinței de plen deputați ai grupului parlamentar AUR: Sorin Muncaciu, Alin Coleșa, Ringo Dămureanu, Ciprian Titi Stoica și deputatul neafiliat Dumitru Coarnă au intervenit la prezidiu prin blocarea accesului președintelui ședinței la microfon, precum și prin ocuparea abuzivă a locului de secretar al ședinței, încercând prin orice modalitate să împiedice desfășurarea normală a lucrărilor parlamentare. Deputații AUR au încercat întreruperea ședinței și transmiterea acesteia prin gesturi extreme, respectiv prin smulgerea cablurilor ecranelor și microfoanelor din dotarea prezidiului. Deși i-am atenționat verbal pe deputații în culpă și i-am invitat la respectarea Regulamentului, acțiunile celor menționați mai sus au continuat și au fost de o gravă amplitudine, ducând în mod repetat la perturbarea lucrărilor", se arată în sesizarea lui Ciprian Șerban.
Sursa: Realitatea din AUR