Ultimul sondaj INSCOP aruncă în aer clasa politică. Sunt repoziționări majore, preferințele românilor în cel mai greu an electoal de până schimbându-se radical. Iată pe cine vor românii în fruntea țării.

Aproape un sfert dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 13.5% pentru George Simion (AUR), 12.5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania) şi 11,5% pentru Nicolae Ciucă, relevă un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. În ceea ce priveşte turul al doilea, Geoană ar ieşi câştigător detaşat în faţa oricăruia dintre potenţialii contracandidaţi Ciolacu, Ciucă şi Simion, în cazul ultimilor doi scorul fiind peste 50%. De asemenea, Marcel Ciolacu ar ieşi câştigător într-un tur doi cu Ciucă sau cu Simion, iar Nicolae Ciucă ar ieşi învingător în varianta unei finale prezidenţiale cu George Simion. 

Sondajul mai arată şi că 19,2% dintre cei chestionaţi cred că Mircea Geoană va fi câştigătorul scrutinului prezidenţial, 17,3% l-au indicat pe Marcel Ciolacu, iar 9,9% pe Nicolae Ciucă. 66,9% dintre respondenţi afirmă că vor merge în mod sigur la vot.

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot şi 10 ”sigur da” voi merge la vot, 9% dintre români au ales 1, 1.4% au ales 2, 1.6% au ales 3, 0.7% au ales 4, 5.5% au ales 5, 2.2% au ales 6, 1.9% au ales 7. 6.2% indică 8, 4.3% – 9 şi 66.9%  – 10. 0.4% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.

 

Intenţia de vot la alegerile prezidenţiale – Turul I

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (82.8% din total eşantion), 23.7% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 18.2% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 13.5% pentru George Simion (AUR) şi 12.5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania). Pentru Nicolae Ciucă ar opta 11.5% dintre alegători, iar pentru Cătălin Drulă (USR) – 8.6%. Dacian Cioloş (REPER) fi ales de 5.6% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 5.5%. 0.8% spun că ar vota alt candidat.

Intenţia de vot la alegerile prezidenţiale – Turul al II-lea

Marcel Ciolacu vs. Mircea Geoană

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, 48% dintre respondenţi spun că l-ar vota pe adjunctul secretarului general al NATO, iar 30.4% pe actualul premier. 13.5% declară că nu ar vota, iar 8.2% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 61.2% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 38.8% cu Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu vs. Nicolae Ciucă

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, 40.3% dintre români l-ar vota pe liderul PSD, iar 27.4% pe liderul PNL. 23.1% declară că nu ar vota, iar 9.2% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 59.5% ar vota cu Marcel Ciolacu, respectiv 40,5% cu Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu vs. George Simion

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi George Simion, 50.1% dintre participanţii la sondaj l-ar vota pe liderul PSD, iar 25.2% pe liderul AUR. 17% declară că nu ar vota, iar 7.7% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 66.5% ar vota cu Marcel Ciolacu, respectiv 33.5% cu George Simion.

Mircea Geoană vs. Nicolae Ciucă

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă, 51.5% dintre români l-ar vota pe adjunctul secretarului general al NATO, iar 28% pe preşedintele Senatului. 13.8% spun că nu ar vota, iar 6.7% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 64.8% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 35.2% cu Nicoale Ciucă. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 64.8% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 35.2% cu Nicoale Ciucă.

Mircea Geoană vs. George Simion

Într-o confruntare ipotetică în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale între Mircea Geoană şi George Simion, 57.4% dintre respondenţi ar vota cu adjunctul secretarului general al NATO, iar 25.4% cu liderul AUR. 11.3% spun că nu ar vota, iar 5.9% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 69.3% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 30.7% cu George Simion.

Nicolae Ciucă vs. George Simion

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Nicolae Ciucă şi George Simion, 45.3% dintre cei intervievaţi l-ar vota pe liderul PNL, iar 30.1% pe liderul AUR. 17.3% spun că nu ar vota, iar 7.3% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 60.1% ar vota cu Nicoale Ciucă, respectiv 39.9% cu George Simion.

Cine cred românii că va câştiga alegerile prezidenţiale

Întrebaţi cine cred că va câştiga alegerile prezidenţiale din acest an, 19.2% dintre respondenţi îl indică pe Mircea Geoană, 17.3% pe Marcel Ciolacu, iar 9.9% pe Nicolae Ciucă. George Simion este menţionat drept câştigător al alegerilor prezidenţiale de către 8.5% dintre participanţii la sondaj, Diana Şoşoacă de 4.8%, iar Cătălin Drulă de 0.7%. 2.7% din total eşantion indică alt nume, 35.6% spun că nu ştiu sau nu pot aprecia, iar 1.2% nu răspund. 

Metodologie: 

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. 

Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentClaudiu Târziu: Eliminarea de la raft a produselor tradiționale românești, este o practică ilegală, murdară și lipsită de orice temei
Articolul următorNicolae Vlahu, AUR: ”Șantierul Naval Mangalia, încă o bulină neagră pe guvernarea PSD-PNL”