George Simion, președintele AUR, a vorbit, în cadrul discursului susținut marți, la Târgoviște, despre faptul că dâmbovițenii au demonstrat că pot muta munții din loc și că, de aceea, campania electorală AUR din 2024 a început, din Târgoviște, pe 7 aprilie, la Curtea Domnească.

“Din vârful muntelui, de la Runcu și Bezdead, până la Răcari și Crevedia, se simte în aer schimbarea. Nevoia dâmbovițenilor, nevoia românilor de schimbare. Și totuși, azi ne uităm în jur și vedem o anomalie dâmbovițeană. Cel mai sărac județ din regiune. Și știți de ce? Știe toată lumea. Pentru că PSD a fost aici la putere timp de 35 de ani. 35 de ani în care au promis, au mințit și au furat. (…) De 35 de ani, cei care v-au cerut votul nu v-au oferit decât vorbe goale și promisiuni deșarte. Este rezultatul unor decizii luate de clasa politică interesată de propriile buzunare mai mult decât de bunăstarea voastră. Cine este vinovat că Pucioasa, Fieniul, Răcariul nu au centuri ocolitoare? Cine este vinovat că Târgoviște nu are o legătură decentă cu Bucureștiul sau cu autostrada? Sau că drumurile expres care au fost promise, Băldana-Târgoviște, Târgoviște-Sinaia, Găiești-Ploiești, nu sunt nici măcar în fază de proiectare? E bine că l-au parașutat pe Victor Viorel Ponta încoace să candideze. E exact ce mai aveați nevoie. Am văzut tot entuziasmul. S-a dus să mănânce mere de la Penny, că merele de la Voinești nu erau bune”, a spus liderul AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale.

Președintele AUR a subliniat că sărăcia din Dâmbovița și, în general, din România, nu este o întâmplare.

“Este rezultatul direct al administrației corupte, al incompetenței și al nepăsării celor care s-au perindat la putere. Cei care au promis marea cu sarea, dar au oferit doar gropi în asfalt și promisiuni deșarte. Cine este de vină? Cum ar spune actualul președinte, care n-a făcut nimic timp de 10 ani. Cine este vinovatul? PeeSeeDee. Cum este turcul? În cazul nostru, cum este neamțul și pistolul? Cum este Iohannis? Sunt și argații lui, Ciolacu și Ciucă. Cuplul CiCi. Sunt leneși și sunt lași. Sunt lași și sunt leneși. I-ați văzut aseară, le-a fost frică să apară la o oră de maximă audiență, la o dezbatere, cum n-a vrut Iohannis timp de 10 ani sfidând poporul român, bătându-și joc de democrație, dând dovadă de lipsă de transparență, să apară în niște conferințe de presă nearanjate. Sau și aranjate, dar măcar o dată pe lună să-l fi văzut, să-l vedem cum trimite un mesaj la început de sesiune parlamentară, conform Constituției avea această obligație.

Să-l vedem la o dezbatere. Nu s-a prezentat. Și pe măsură ce apar contracandidații noștri în dezbateri și deschid gura, lumea-i vede așa cum sunt. Sunt goi. Nu știu dacă faraon ar fi vrut Iohannis să fie sau împărat, dar exact e ca în povestea cu hainele noi ale împăratului. Împăratul ăsta pe care l-au impus alții este gol. Și urmașii lui, cuplu de comedianți CiCi, de frică nici măcar nu vor să-și miște fizicul să vorbească cu voi. Nici măcar nu vor să-și facă temele să se pregătească. Se vede că au făcut numai facultăți neacreditate și știți bine că nu se cunoaște dacă au dat bacul sau nu, că n-au venit cu diploma să o prezinte. Nu vor să învețe nimic”.

“Întrebarea este dacă pe 24 noiembrie, dacă pe 1 și pe 8 decembrie vom avea alegeri libere. Și este greu de spus pentru că e un director de departament în cadrul SRI, Anton Rog îl cheamă, directorul Cyberint, care a anunțat că va interveni în alegeri și va închide orice site și orice pagină de Facebook în câteva minute. Și apoi te gândești cine ne-a spart nouă site-ul acum câteva săptămâni. Sper din suflet că alegerile să fie corecte și fac un apel la instituțiile statului să nu intervină și să lase voința poporului român să devină literă de lege. După 35 de ani este cazul să avem conducători patrioți și conducători români. I-ați văzut că nu sunt foarte populari pe rețelele de socializare, și pe TikTok și pe Facebook fug de români. Și ca să pară și ei populari, inventează conturi false, inventează troli și tot ce pot ei produce sunt ferme de troli. Pentru că fermele agricultorilor români dispar una după alta. (…) Am fost numit spion, trădător, pro-rus, cum a fost numit și președintele Americii, Donald Trump. Astea sunt etichetele pe care niște politicieni trădători, o clasă politică disperată, le-a lipit de mine. O clasă politică și un sistem speriat că un om venit din rândul poporului român vorbește pentru români și pe limba românilor, vorbește deschis și nu se lasă cumpărat și le va strica jocurile și combinațiile. Dar vă spun aici, în fața voastră, cu mâna pe inimă, cum sunt și în afișul electoral, singurul lucru de care mă fac vinovat este că am luptat totdeauna de mic copil pentru România și pentru români. Și am îndrăzit să cred în unirea țării noastre, de la Nistru până la Tisa. Și am spus mereu cu voce tare că pe ambele maluri ale Prutului trăiește același popor. Ei mă numesc trădător pentru că nu mă plec în fața intereselor lor meschine. Dar o să-i întreb și vă întreb pe voi. Cine sunt adevărații trădători? Eu care militez pentru unire sau ei care au vândut Combinatul COS Târgoviște unor afaceriști ruși? Ei care și-au umplut buzunarele din banii publici în timp ce oamenii din Dâmbovița abia își duc traiul? Atacurile acestea nu m-au slăbit. Din contră, m-au făcut mai puternic și, în loc să ne dezbine, au reușit să ne unească mai puternic decât am fost uniți vreodată. Știu că suntem pe drumul cel bun pentru că am supărat o mafie politică care refuză să piardă controlul. Și acuzațiile acestea nici măcar nu sunt despre mine. Sunt despre voi! Ei vor să distragă atenția de la adevăratele probleme. De la drumurile lipsă, de la locurile de muncă pierdute, de la sărăcia pe care ei au creat-o. Dragii mei, mulțumesc din suflet!

Lupta asta nu e doar a mea. E a noastră. E vorba despre copiii noștri, despre viitorul nostru, despre țara noastră, despre antreprenorii care se luptă să creeze locuri de muncă chiar atunci când statul le pune piedici. Este despre tinerii care, deși dezamăgiți, încă speră la un viitor mai bun aici acasă. Este despre părinții și bunicii care vor să lase moștenire copiilor lor o țară mai bună decât cea pe care au moștenit-o ei.

Dragi prieteni, duminica aceasta este momentul nostru. Duminică avem o șansă reală de a schimba direcția acestei țări! De aici de la Târgoviște s-a sfârșit o epocă. Este timpul să înceapă una nouă. Murim mai bine în luptă cu glorie de plină decât să fim sclavi iarăși în vechiul nostru pământ! Vă rog să luptăm! Vă cer să luptăm și să transformăm țara noastră într-o țară care să respecte fiecare cetățean, fiecare pensionar, fiecare nou născut! Nu sunt perfect și vă mulțumesc și mă onorează susținerea voastră. Mă onorează faptul că v-ați ridicat în picioare. Mă onorează că sunteți membri și simpatizanți ai acestei mișcări care va schimba România din temelii și va face țara noastră să renască. Nu sunt perfect, am făcut greșeli, dar am fost întotdeauna sincer cu voi. N-am trădat și n-am plecat capul în fața nimănui și n-o să îngerunchem în fața nimănui decât în fața lui Dumnezeu.

Oricât s-ar chinui ei să mintă, au mai rămas doar trei zile până la prima duminică. Vom mai avea încă două duminici în care românii vor merge la vot să scape de regimul Iohannis. Alte măști, aceleași fețe, îl vedeți pe Băsescu, pe Orban, pe toți cei care au distrus România. Sunt copiii lui Iliescu. Am fost acuzat, am fost atacat, am fost mințit, dar n-am cedat pentru că știu că lupta mea și lupta noastră este una dreaptă. Eu sunt aici printre voi, cu voi, pentru voi, până la capăt, până vom repune țara noastră înapoi în mâinile românilor. Împreună vom schimba Dâmbovița, împreună vom schimba România! Duminica asta îi trimitem la groapa de gunoi a istoriei! Trăiască România mare! Mergem cu Dumnezeu înainte, mergem înainte pentru țara noastră, cu Biblia, cu Constituția și cu Tricolor înainte”, a conchis George Simion.

Alianța pentru Unirea Românilor a prezentat marți, la Târgoviște, Planul Simion pentru România, eveniment în cadrul căruia au fost prezentați și o parte dintre candidații AUR din județ la alegerile parlamentare. Printre aceștia se numără Mara Nicolescu, Valeriu Munteanu și Ciprian Iacob, cei care deschid lista la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie.

CMF 31240006
Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentPARLAMENTUL A DECIS. SE ÎNFIINȚEAZĂ COMISIA PENTRU ANCHETAREA CAZULUI NORDIS. VOTUL, MIERCURI ÎN PLEN