Şeful ANAF – Lucian Heiuş toate companiile sunt egale şi vor face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi au, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze în această Ordonanţă, iar dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, nu vor putea scăpa.

 

„Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România se finalizează şi se depun la 30 mai dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a spus Lucian Heiuş.

„OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a mai explicat şeful ANAF.

 

„Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze ( în prevederile Ordonanţei, nr) şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie. Şi dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenţia noastră şi vom face toate demersurile pentru a recupera aceşti bani”, a afirmat Lucian Heiuş. 

Articolul precedentRamona Ioana Bruynseels: La București se învârt interesele de miliarde, pe plan local, Directorii Direcțiilor Județene Romsilva sunt numiți politic
Articolul următorPROTEST la firmele austriece din industria lemnului! George Simion a mers cu câteva mii de protestatari la Sebeș