“Campania pentru alegerile prezidențiale ar trebui să scoată ce e mai bun din candidați. Doar că, atunci când mă uit la candidații PSD, PNL și la independentul de carton Geoană, parcă au intrat într-o transă, într-o amnezie totală”, susține purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă.

”Îi trec repede în revistă pe Ciolacu și pe Ciucă. La Congresul PSD, Ciolacu s-a comportat ca liderul opoziției la actuala putere, ca și cum nu era prim-ministru. Ne spunea despre lucrurile care nu s-au făcut în România ultimilor 35 de ani, în care PSD s-a aflat la guvernare. Plângea pe umerii românilor plecați în diaspora, deși aceștia au plecat tocmai din cauza proastelor guvernări PSD.

Al doilea, „Ciucă al nostru”, ostașul pierdut în tranșeele politicii. În ziua desemnării sale drept candidat, Ciucă pare că a fost în transă. Probabil că zborul electoral la Galați, acolo unde inundațiile au făcut prăpăd, l-a afectat. Dar cum poate Ciucă, al cărui partid e de cinci ani la guvernare, să spună că oamenii așteaptă decizii care să îndrepte tot ceea ce nu s-a făcut în toți acești ani de zile. Sau că reperele politice constante au rămas mereu două pe scena politică românească: urmașii Partidului Comunist și liberalii. El spune asta? Tocmai el care e cu PSD la guvernare și a fost prim-ministru susținut de PSD?

Una, însă, le întrece pe toate: România are nevoie de un președinte care vorbește cu românii din țară și cu cei din diaspora. Ciucă, de câte ori ai fost tu în comunitățile din diaspora?

Totuși, cel care a reușit să o țină din gafă în gafă a fost Mircea Geoană, care și-a reafirmat statutul de prostănac pe care i l-a lipit Ion Iliescu în mandatul de președinte al PSD. Apropo, Geoană este cel mai longeviv președinte pe care PSD l-a avut.

După ce i-a urat sănătate Regelui Mihai, Geoană a mers mai departe. Două lucruri mi-au atras atenția:

1) Spune că nu a votat la Referendumul pentru Familie din 2018 pentru că era la NATO. Fals! A fost secretar general al NATO în perioada 17 iulie 2019 – 3 septembrie 2024. Așadar, de ce nu a votat? Pentru că prietenii săi progresiști nu l-au lăsat?

2) Geoană nu știe nici când e născut. „Sunt decrețel și eu” – spune acesta senin într-o emisiune. Generația cunoscută sub numele de „decreței” se referă la copiii născuți după 1966! Geoană s-a născut în 1958, cu opt ani înainte de semnarea decretului!

Aceștia sunt candidații pe care sistemul ni-i propune. Pe lângă ei mai este și doamna Lasconi, cea care se confruntă cu probleme în privința studiilor.

România are, pentru prima dată după 35 de ani, șansa de a avea un președinte al românilor. Acesta este George Simion!”, spune Dan Tanasă, deputat și purtător de cuvânt al AUR.”, susține purtatorul de cuvânt al AUR.

 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentGEORGE SIMION, APROAPE DE FINAL CU PROIECTUL PROMIS. CUM ARATĂ CASA CONSTRUITĂ ÎN 12 ZILE. MÂINE VA FI PREDATĂ FAMILIEI | VIDEO
Articolul următorGEORGE SIMION: „AM FINALIZAT LA TIMP! ZIUA 12! DISEARĂ PREDĂM CHEILE CASEI” | VIDEO