O nouă zi, o nouă oportunitate de a face bine! Caravana Medicală a ajuns în județul Buzău, acolo unde sute de oameni au fost consultați oftalmologic și au primit ochelari de vedere gratuit. Pentru unii dintre ei, acesta a fost primul control oftalmologic. Veniturile mici nu le-au permis să dea sute de lei pe ochelarii de vedere. Spitalul Mobil ajunge în zilele următoare și în alte comunități uitate de autorități, din județele Bacău și Neamț. 

Aproximativ 200 de buzoieni au fost consultați în cadrul Caravanei Medicale, care a poposit în comuna Merei. La finalul controlului, oamenii au plecat acasă cu ochelari de vedere potriviți pentru ei. 

„E foarte bine venită pentru că e mai greu să ajungem la oraș. Din păcate, la noi nu doar vârstnicii, chiar și tinerii, care au salarii neadecvate și datorii și rate și inflație… nu își permit să își facă un consult medical, e binevenită inițiativa”, a spus un pacient.

 
 

„Nu îți permiți să mergi la medic, la consultații, să dai o groază de bani, e o inițiativă binevenită pentru români”, a spus o altă persoană care a beneficiat de servicii.

Ediția a doua a Caravanei Medicale a pornit la drum la începutul acestei săptămâni, la un an de la înființarea sa. În prima ediție peste 20 de mii de români au primit consultații, inclusiv din punct de vedere cardiologic sau stomtologic. Tot în prima ediție au fost efectuate operații de cataractă.

 
 

 

 
Articolul precedentEliot Sorel, în dialog cu Ana Maria Păcuraru-interviul care promite să schimbe cursul politicii internaționale: Biden are ocazia să facă un ultim gest de mare om politic, spunând că el se retrage – VIDEO
Articolul următorAlegeri parlamentare în Franţa: Extrema dreaptă se îndepărtează de o majoritate absolută, stânga este în forţă