Trei parlamentari ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) – senatorul Evdochia Aelenei şi deputaţii Ringo Dămureanu şi Dănuţ Aelenei – şi-au deschis un birou parlamentar în oraşul El Ejido, din Regiunea Almeria, Spania, unde trăiesc peste 30.000 de români.

Deputatul AUR de Dolj Ringo Dămureanu afirmă că unul dintre obiectivele sale este să se implice în apărarea drepturilor şi promovarea intereselor lucrătorilor români din Regiunea Almeria, potrivit agerpres.ro.

“Primele activităţi după deschiderea biroului parlamentar onorific din regiunea Almeria au avut loc chiar în prima zi. Împreună cu doamna senator Evdochia Dusia Aelenei, am primit, la sediul biroului nostru, vizita domnului Antonio Valdivieso Montes, secretarul general pe Regiunea Almeria al celei mai puternice confederaţii sindicale din Spania, Comisiones Obreras. Confederaţia spaniolă este afiliată la Confederaţia Europeană a Sindicatelor Independente (CESI), ca şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian din România. Domnul Valdivieso a dorit să cunoască realităţile sindicale şi politice din România, ştiind că sunt singurul parlamentar sindicalist din ţara noastră. În acelaşi timp, domnia sa a explicat că, spre deosebire de sindicatele româneşti, cele spaniole au revendicări inclusiv de ordin politic. Concluziile întâlnirii au vizat implicarea Comsiones Obreras în apărarea drepturilor şi promovarea intereselor lucrătorilor români din regiune”, a declarat Ringo Dămureanu.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentCulisele statului paralel | CNAS, culisele unui examen ratat. 20 de case de sănătate județene nu au directori
Articolul următorRizea, la “Jocuri de Putere”: Ponta a dat ordin, prin Maior, să fie eliminat Vanghelie