Liderul AUR, deputatul George Simion, le-a propus guvernanților, luni, la dezbaterile din plenul reunit al Parlamentului cu privire la legea bugetului de stat pe 2021, ca subvențiile acordate partidelor să fie redirecționate către construirea de spitale.
Simion și-a început discursul printr-o scurtă poezie: „Asta e ţara lui Impozit Vodă / La noi toţi perceptorii sunt la modă / Nu mai avem nici şcoli şi nici spitale/ Dar tot plătim la taxe infernale/ România e în ultimul timp la răscruce, nimic pe aicea nu se mai produce”
„Ne jucăm de-a democraţia, de-a parlamentarismul, ne facem că facem. Nu am văzut în bugetul ţării să nu avem un plan de ţară, să nu avem o idee ce facem peste 4 ani, peste 10 ani. V-am ascultat domnule premier, sunteţi aici alături de noi, domnule premier? Vorbeaţi despre mafia pesedistă. Peste un an, doi, trei o să vină un alt premier şi o să vorbească despre mafia pedelistă, penelistă şi tot aşa de la un an la altul. Nu putem continua aşa. Vorbiţi de politizare, de populism şi din 380 milioane lei alocaţi pentru administraţiile locale 360 milioane merg către cele conduse de PNL, USR-PLUS, UDMR. Acesta nu e populism?
De ce nu aţi tăiat bani de la partidele politice? Puteaţi să o faceţi. Noi o să vă votăm bugetul, un buget de criză, dacă tăiaţi banii de la partide şi nu mă refer la toate partidele. AUR votează bugetul de criză dacă ne tăiaţi cele 4 milioane aferente. V-am spus că punem aceşti bani pentru construirea unui spital. Stă în pixul dvs să modificaţi. Nu vrem să luăm 4 milioane de euro. Avem şi noi 3 primari ai AUR. Nu vrem să ajungem la guvernare peste 4 ani şi să dăm bani cu dedicaţie pentru primarii noştri, fără a avea un plan de ţară. Mai avem amendamente pe care o să le votăm în stil caracteristic, dar aşteptăm. Acceptaţi ca cele 4 milioane euro să nu se ducă la partidul nostru, ci la construirea unui spital?”, a adăugat George Simion.
Sursa: Realitatea din AUR