George Simion a anunțat că dorește reorganizarea teritorială a României și cere eliminarea ca un primar să fie pus doar la localitățile cu cel puțin 5.000 de locuitori, fapt ce ar duce la eliminarea a peste jumătate din primarii care sunt acum în România
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că AUR consideră că este momentul pentru o schimbare în România în ceea ce priveşte organizarea teritorială. Propunerea AUR este de a avea un primar doar dacă există 5.000 de locuitori şi reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) de la 3.300, câte sunt în prezent, la 1.300. De asemenea, AUR propune modificarea hotarelor judeţelor, astfel să se ajungă la 12- 15 judeţe.
Potrivit liderului AUR, în prezent ţara noastră funcţionează pe baza unei organizări teritoriale stabilite în 1968. “Multe lucruri s-au schimbat de atunci. S-au făcut şi lucruri bune pe organizarea asta teritorială şi lucruri mai puţin bune, dar noi, AUR, considerăm că este momentul pentru o schimbare”, a declarat George Simion.
În cadrul conferinţei, liderul AUR a invitat reprezentanţii partidelor politice, atât din coaliţia de guvernare, cât şi din opoziţie, să participe la dezbaterea pe care AUR o organizează joi, 2 noiembrie, despre reforma administrativă a României. Printre invitaţii menţionaţi de liderul AUR se numără, pe lângă parlamentarii partidelor politice, reprezentanţi ai coalitiei de guvernământ dar şi ai opoziţiei din teritoriu, precizează formaţiunea într-un comunicat.
George Simion a subliniat că, „dacă nu ia măsuri de urgenţă, Marcel Ciolacu o să rămână în istoria acestei ţări ca fiind premierul care a tăiat hârtia igienică. Credem că domnul Ciolacu poate mai mult. Îl încurajăm să facă mai multe, îl invităm joi la dezbaterea noastră”.
Propunerea AUR este de a avea un primar doar dacă există 5.000 de locuitori. În plus, partidul propune reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) de la 3.300, câte sunt în prezent, la 1.300. De asemenea, AUR propune modificarea hotarelor judeţelor, astfel încât să avem între 12 şi 15 judeţe.
“AUR respinge orice formă de regionalizare şi separatism pe criteriu etnic, dar asta nu trebuie să ne împiedice să gândim o administraţie locală şi centrală mai suplă”, a subliniat George Simion.
Preşedintele AUR a criticat creşterea numărului de angajaţi la stat, care a ajuns la 1,3 milioane, cu 500.000 mai mulţi decât la începutul anilor 2000. El a susţinut că acest surplus este format din membri de partid care blochează activitatea administraţiei locale şi centrale şi care ar trebui reorientaţi către mediul privat.
În încheiere, George Simion a afirmat că AUR va susţine şi va vota pentru proiectul de lege privind reorganizarea teritorială supus dezbaterii Camerei Deputaţilor astăzi.
“Aşteptăm să vorbim şi cu celelalte formaţiuni, pentru că, de la tribuna Parlamentului, de la PSD până la PNL şi USR, cu toţii s-au exprimat cu privire la utilitatea acestei propuneri. Să vedem dacă sunt serioşi, dacă înţeleg că nu trebuie să aşteptăm până în 2025 pentru această schimbare absolut necesară”, a concluzionat liderul AUR.
Sursa: Realitatea din AUR