Preşedintele AUR, George Simion, a fost primit, joi, de Avocatul Poporului, Renate Weber, discuţiile vizând ordonanţa de urgenţă pentru comasarea alegerilor, pe care liderul AUR a calificat-o drept “neconstituţională”.
“Ordonanţa de urgenţă este pregătită de Guvernul Ciolacu pentru comasarea alegerilor şi pentru fraudarea lor. (…) Îi mulţumim doamnei Renate Weber, Avocatul Poporului, că şi-a făcut timp să ne primească. I-am adus la cunoştinţă forma ordonanţei de urgenţă neconstituţionale, pe care cei din partidul comasat român o au trecută de Ministerul Afacerilor Interne. Aşteaptă să aibă o confirmare oficială, pentru că lucrurile prezentate de noi sunt foarte grave, dacă rămâne această formă a ordonanţei. Un serviciu secret, un serviciu de informaţii nu are ce căuta în procesul electoral. Faptul că se încearcă excluderea verificării constituţionalităţii acestui proiect de lege, faptul că se încearcă amânarea până cu două – trei zile înainte de a demara procesul electoral pentru adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă arată disperarea actualei guvernări. Renate Weber ne-a rugat să parcurgem toţi paşii necesari şi sperăm la o decizie de contestare din partea Avocatului Poporului a constituţionalităţii acestui act normativ”, a afirmat Simion, la ieşirea din sediul Avocatului Poporului.
El i-a transmis preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, “să nu se înhăiteze cu infractorii”, să “nu îşi bată joc” de Constituţie.
“Îi transmit domnului Ciucă, preşedintele PNL, să nu se înhăiteze cu infractorii, să nu îşi bată joc de Constituţie, e fost militar. Înţeleg că nu-i plac totuşi vinurile scumpe şi compania tâlharilor, de aceea, să nu achieseze la această variantă neconstituţională şi să nu calce în picioare statul de drept şi fragila democraţie românească”, a susţinut George Simion.
Potrivit acestuia, acest proiect de act normativ este “aproape un autodenunţ” din partea celor din coaliţia de guvernare.
“Este aproape un autodenunţ din partea lor, vor să fure aceste alegeri şi vor să ne ia şansa de a contesta la Curtea Constituţională eventualul act normativ. Nu o fac pe cale parlamentară, vor să dea această ordonanţă de urgenţă care înseamnă comasare, care înseamnă implicarea STS-ului în alegeri, care înseamnă imposibilitatea AUR de a avea reprezentanţi în secţiile de vot. Aşa este formulată şi au făcut textul de ordonanţă în asemenea fel încât noi să nu avem nici măcar membri în secţiile de vot pentru cele 3.300 de localităţi unde vom candida la alegerile locale. Nu era de ajuns că le-au comasat şi că vor candida împreună”, a completat liderul AUR.
Sursa: Realitatea din AUR