Liderul AUR, George Simion, afirmă joi că blatul PSD – PNL „e deja pe faţă”, după decizia conducerii PNL de a rămâne la guvernare, conform News.ro.

”Vitejia ostaşului Ciucă a luat abrupt o pauză. Luni seară, ostaşul-scriitoraş anunţa ritos că PNL va rupe coaliţia cu PSD, acuzându-i pe pesedişti că au în ADN-ul lor abuzul de putere. Ei bine, astăzi (joi), marii liberali, marii viteji descendenţi ai Brătienilor, au ieşit la declaraţii cu coada între picioare şi au anunţat că ar fi aprobat întreruperea dialogului politic cu PSD, dar că vor rămâne la guvernare. Cum vine asta? Adio, dar rămân cu tine? Chiar aşa, ne iau de fraieri?”, spune George Simion într-un comunicat.

El arată: ”Câinele de la măcelărie nu pleacă şi nici PNL nu părăseşte guvernarea. V-am spus asta încă de marţi. Astăzi, Ciucă, Bode, Rareş Bogdan şi ceilalţi lideri ai PNL nu au făcut altceva decât să o confirme”.

”Acum mai rămâne de văzut doar ce vor face useriştii doamnei Lasconi: vor alege pantalonii sau vor alege fustele? Dacă vor da înapoi cu depunerea moţiunii de cenzură, atunci răspunsul va fi cât se poate de clar. AUR însă va face opoziţie până la capăt! Avem textul moţiunii, am strâns semnăturile parlamentarilor noştri. Îi aşteptăm pe cei de la USR să se decidă, totuşi, cum au de gând să procedeze: să facă opoziţie la guvernarea PSD – PNL sau mai degrabă să bată palma cu ei?”, menţionează Simion.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentALEGERILE INTRĂ IN LINIE DREAPTĂ. BEC A DEFINITIVAT ORDINEA CANDIDAȚILOR LA PREȘEDINȚIE PE BULETINUL DE VOT – DOCUMENT OFICIAL
Articolul următorTU DECIZI! MIRON MITREA: DECIZIA CCR DE RESPINGERE A CANDIDATURII DIANEI ȘOȘOACĂ A SCHIMBAT AGENDA PUBLICĂ. CE MOTIVE S-AR PUTEA AFLA ÎN SPATELE EI