Partidul de extremă dreapta AfD obține victoria în alegerile regionale din Turingia și Saxonia.

Partidul german de extremă dreapta AfD a câștigat primele sale alegeri regionale, obținând între 30,5 și 33,5% din voturi în fostul land est-german Turingia, potrivit sondajelor făcute duminică la ieșirea de la urne. De asemenea, partidul se află la egalitate cu conservatorul CDU pe primul loc în landul Saxonia, care a organizat, de asemenea, alegeri regionale duminică, conform sondajelor citat de AFP.

Între timp, social-democrații (SPD) ai cancelarului Olaf Scholz par să fi obținut un rezultat dezamăgitor în ambele state, între 6,5 și 8,5%. AfD a devenit, astfel, cea mai mare forță din parlamentul unui land german, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial încoace, într-unul dintre cele două scrutine atent monitorizate de duminică, conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne, în timp ce o nouă forță populistă de stânga s-a impus ferm în peisajul politic al țării.

„Este un succes istoric pentru noi. Este pentru prima dată când devenim cea mai puternică forță într-o alegere de stat”, a declarat triumfătoare Alice Weidel, co-liderul AfD. „Este un requiem pentru această coaliție (din Berlin)”.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentMIRCEA GEOANĂ A DEMISIONAT DE LA ȘEFIA NATO: ”TREC LA UN NOU CAPITOL”
Articolul următorAUR A PRIMIT, ASTĂZI, LA GRUPUL PARLAMENTAR DIN CAMERA DEPUTAȚILOR, O DELEGAȚIE A PENSIONARILOR MINERI NEDREPTĂȚIȚI DE LEGEA RECALCULĂRII PENSIILOR