Băsescu: Aparatul bugetar nu e în stare să facă proiecte pe fiecare domeniu
Băsescu: Cel mai ridicol spor este sporul de calculator
 

„Domnul Cîțu trebuie să ajusteze anvelopa salarială. A fost ministru de Finanțe, mă surprinde că se dă acum de ceasul morții, ia uite ce am descoperit. Vine de la Finanțe, nu de la Ministerul Culturii”,  a declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu la „Legile Puterii”.

„Când s-a făcut legea salarizării personalului bugetar, toate sporurile au fost introduse în salariu. Acest aparat bugetar, în general incompetent, nu e în stare să facă proiecte pe fiecare domeniu. România nu poate accesa bani de la Uniunea Europeană pentru că nu are proiecte încă prezentate la Bruxelles. Deci nu sunt competenți să facă niște proiecte care să aducă bani, dar au o competență extraordinară în a obține sporuri”, a explicat Băsescu.

„Îi subjugă pe miniștrii. Se duc în ședințe de Guvern și descoperă tot soiul de stresuri pe care le au. Spre exemplu, cel mai ridicol spor în ziua de azi este sporul de calculator. Adică faptul că nu mai lucrează cu creionul chimic și cu abacul, trebuie să îi dai un spor. Că lucrează cu calculatorul. Păi toți copiii la grădiniță stau cu nasul în calculator. Toți copiii au făcut școală online. Ce facem? Le dăm sporuri de calculator? Numai niște minți bolnav și ticăloase pot să gândească modul acesta de a tot jefui de la stat. Din păcate, este generalizat în aparatul public”, a subliniat fostul șef de stat.  

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedent„Culisele statului paralel” | Românii de rând, UMILIȚI pentru restanțe de câțiva lei, în timp ce MAFIOȚII de la ANAF sunt iertați pentru dări de milioane – VIDEO
Articolul următorREGULILE de redeschidere a școlilor și grădinițelor în România din 8 februarie. Miniștrii Educației și Sănătății au semnat Ordinul comun