C. Târziu: O ruptură pe care nu ne-am dorit-o
„Aș vrea să subliniez o diferență pe care toată lumea o vede cu ochiul liber de stilistică între restul partidului A.U.R. și doamna Diana Șoșoacă. O diferență care până la urmă a dus la această ruptură, pe care nu ne-am dorit-o. Pentru că, dincolo de excesele verbale ale domniei sale și de anumite ieșiri exotice, ea are certe calități. Cunoaște legea, e un jurist care se apleacă asupra documentelor oficiale cu multă competență și cu multă încredere că poate să fie de ajutor. De asemenea, e o prezență civică pe care nu o poate nimeni ignora, dar într-o echipă sunt anumite reguli pe care trebuie să le respecte toți membrii echipei ca aceasta să funcționeze bine și atunci când nu mai sunt respectate, cineva trebuie să părăsească echipa”,a declarat copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, la „Legile Puterii.”
„Pe de altă parte, noi, în calitate de parlamentari, avem un cod de conduită, care trebuie respectat. Nu ne putem manifesta oricum, oriunde nici verbal, nici atitudinal, nici în privința colegilor de cameră, nici în privința colegilor de partid. Trebuie să respectăm niște norme. În momentul în care nu le respectăm, nu putem face parte din acel corp. (…) De aici despărțirea noastră de azi”, a explicat liderul A.U.R.
Claudiu Târziu a vorbit și despre excluderea deputatului Mihai Lasca din partid. Într-un comunicat de presă al A.U.R., se notează că la momentul includerii sale pe listele de candidați, a omis să prezinte conducerii partidului faptul că este urmărit penal pentru organizare de grup infracțional și este condamnat penal pentru vătămare corporală.” Copreședintele Alianței a precizat în cadrul emisiunii: „unele lucruri, din păcate, le-am aflat din presă, dânsul ascunzându-ne anumite realități, lucruri cu care se confrunta și din momentul în care am descoperit că e nesincer l-am și schimbat din funcția de coordonator al filialei Bihor. (…) Însă, iarăși, dacă nu respecți anumite reguli, dacă nu ești sincer cu colegii tăi, dacă nu intri într-o disciplină și într-o ordine de partid, dacă faci numai ce te taie capul și crezi că ești haiducul lui Șapte Cai, nu merge. Nu merge în niciun partid, nu doar la noi. Cu atât mai mult la un partid care își propune să facă o altfel de politică decât cele de până acum.”
Sursa: Realitatea de Bucuresti