Românii, creștinii, străbunii, stăpânii!
Sunt tare bucuros să fiu în mijlocul vostru astăzi și sunt bucuros că facem o campanie electorală atipică. În mijlocul vostru o să mă simt bine în seara asta și în mijlocul acestor ziduri care vorbesc despre istoria noastră adevărată, despre România, de la Nistru până la Tisa, despre realitatea crudă a ultimilor 34 de ani și despre felul în care trebuie să iubim fiecare cetățean al României, indiferent de etnie: român, maghiar, rrom, lipovean, tătar, turc, ucrainean sau de alte naționalități. Sunt astăzi, în această duminică, în fața voastră, alături de colegii mei care vor face cinste României în Parlamentul European, în duminica în care apostolul Toma, cel care nu a crezul până nu a văzut și cel care trebuia să capete încredere în sine pentru că era descurajat, la fel cum sunt unii dintre noi care încearcă să fie descurajați de sistemul nenorocit care a distrus România și care a comasat ilegal alegerile locale cu alegerile europarlamentare, călcând în picioare legile electorale și Constituția doar pentru că AUR, dușmanul acestui sistem nenorocit, să nu câștige primul loc la alegerile din 9 iunie. Le-au comasat ilegal, au mers mai departe și avem cinci buletine de vot pe data de 9 iunie.
De aceea am bătut palma cu voi, cu toată mâna și cu toate degetele de la o mâna, pentru că un deget singur este slab, dar toate degetele și pumnul strâns, având în spate strămoșii noștri care au luptat pentru o Românie liberă, independentă și suverană, fac posibilă puterea și unirea noastră.
Mesajul meu în Satu Mare este că dușmanul nostru politic în acest județ și la nivel național este o creatură hidoasă numită UDMR. Frații noștri maghiari sunt conaționalii noștri, îi iubim și îi așteptăm în AUR dacă se identifică cu valorile conservatoare sau în rândul altor partide, de alte orientări, dar nu dorim ghetoizarea politică a cetățenilor maghiari, și, la urmă urmei, UDMR este pentru etnicii maghiari ceea ce pentru români sunt PSD și PNL. Sunt cei care au furat, au distrus și și-au bătut joc de toți cetățenii României, indiferent de etnie. Și nu întâmplător, dacă vorbim de istorie, suntem în cetatea Ardudului, cetatea stăpânită de voievodul Dragfi.
Am dat și maghiarilor mulți conducători destoinici, și pe Dragfi, și pe Iancu de Hunedoara, și pe Matei Corvin și în momentul ăsta, în 2024, nu avem nimic de împărțit cu frații noștri creștini, care sunt cetățeni maghiari. Ba din contră, împreună trebuie să luptăm pentru o Europă a națiunilor, o Europă creștină, care să nu fie călcată în picioare și care să poată să se susțină economic împotriva dușmanilor de pretutindeni, atât timp cât înțelegem că pe această cetate și în întreg Ardealul steagul tricolor, steagul românesc, este sus și așa va rămâne. Ne dorim pace, cooperare și o luptă comună împotriva dușmanilor noștri comuni. Pentru că, înainte să vin la dumneavoastră, am fost cuprinși cu toții de dragostea pe care sătmărenii și maramureșenii ne-au oferit-o la Sâmbra Oilor.
Problemele reale cu care ne confruntăm noi azi sunt susținerea producătorilor locali, am cumpărat cu 10 lei/kg căpșuni de la o doamnă care se plângea că nu e sprijinită deloc și că vin căpșuni din toate colțurile lumii, cu tot felul de chimicale pe care noi le dăm copiiilor noștri. La mulți ani tuturor taților, pentru că azi e ziua națională a taților. Sănătate familiilor voastre.
Este important să înțelegem care sunt pericolele cu care ne luptăm în secolul acesta, pentru că și noi ducem lupta veacului nostru, așa cum Vlad Țepeș a dus-o în veacul lui, așa cum Dragfi și mulți alții le-au purtat în cruciadele împotriva ocupațiilor otomane și fel și fel de imperii. Astăzi mai este și ziua portului nostru național și am reușit la Sâmbra Oilor să îmi cumpăr această cămașă populară, întrebându-mă în sinea mea dacă o fi sau nu produsă în România sau o fi produsă în China, pentru că noi astăzi nu mai producem nimic, asta e realitatea. Am fost mai departe și cu siguranță pălăria asta este autentică și produsă de mâinile voastre.
Mulțumesc de dragostea cu care ne-ați înconjurat. M-a tulburat să văd în presă o știre despre cum o fabrică de înghețată din Teleorman nu avea loc să își vândă produsele într-un hipermarket francez care duce politici de tip colonial, în Carrefour. Carrefour, Mega Image și toate celelalte magazine care ne vând la prețuri mai scumpe decât în țările lor produse pline de chimicale evită intenționat produsele din România. Pentru acea fabrică din România și pentru româca noastră care vinde căpșuni și nu e ajutată de nimeni și pentru lemnul românesc care trebuie să producă plus valoare la noi în țară, nu să vină austriecii cu reflexe imperiale care nu ne dau voie la dreptul nostru de a intra în Schengen și de a fi competitivi pe piața europeană, noi cu lemnul nostru trebuie să creăm fabrici de mobilă cum aveți aici în Ardud, să sprijinim crearea de plus valoare din resursele naturale ale României. Asta este politica economică pe care AUR o promovează, nu ce vedeți în presa cumpărată de partidele care au distrus țara în 34 de ani.
Blatul pe care UDMR îl are cu Govor și acești baroni, grofi, care își bat joc de cetățeni, pentru că Satu Mare trebuia să fie unde este Bihorul astăzi, dar nu este.
A venit să îl susțină pe Mircea Govor nea Paul Stănescu de la PSD și l-a asigurat că o să continue blatul local UDMR și PSD. Noi nu am vrut să luăm parte la acest simulacru, blat și ne-am făcut datoria noastră de forță politică care luptă împotriva acestui blat. Acest sistem care ne conduce angajează din ce în ce mai mulți oameni la stat. De la 800 de mii de angajați în anii 2000, azi avem 1,3 milioane de angajați pentru că UDMR și-a pus toate rudele, pentru că Paul Stănescu a făcut la fel, că trebuie să aibă masă de alegeri la locale. S-au făcut angajări la stat degeaba, la stat inutil. Am citit în presă despre un tânăr care era consilierul vicepreședintelui CJ Satu Mare și care era nemulțumit că vine și primește 6 mii de lei în fiecare lună pentru această funcție și nu face nimic, nu i se cere nimic, pur și simplu trecea săptămâna și îi intra leafa în cont. Omul a venit, și-a dat demisia, a zis că nu vrea să fure din banii contribuabililor români. Numele acelui tânăr este Ciprian Tișea și este candidatul nostru la primăria Satu Mare. Avem oameni calificați, dornici să se lupte, să fie apărătorii patriei, de la Claudiu Târziu la Gheorghe Piperea.
Nu e România angajaților în administrație, nu e România IT-iștilor, nu e România celor care o duc bine parazitând statul, e altă Românie, cea pe care o văd luând la pas țara. Iar Claudiu Târziu, Gheorghe Piperea, Cristian Terheș și toți ceilalți oameni, pentru că, de exemplu, Cosmin Corendea are o carieră la ONU luptând pentru drepturile omului, e profesor la universități din străinătate, cu oameni ca ei venim noi, cu oameni care au luat bacul la timp. Era și o glumă pe Facebook: toată lumea vorbește de alegeri, dar Ciolacu are luna viitoare de dat bacul. Ăștia sunt oamenii care ne conduc.
Cum nu vii tu Țepeș, Doamne, ca punând mâna pe ei, să îi împarți în două cete, în smintiți și în mișei, și în două temniți large împreună să îi aduni, să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni. Am fost ieri la Cluj și am ridicat paloșul lui Mihai Viteazul și mi-a zis cineva să nu îi ameninț, să nu pară că suntem violenți. Asta nu e o sabie reală, dar votul vostru pe 9 iunie este arma cu care noi o să dăm partidului comasat în cap!
Material realizat de S.C. DGI MULTIMEDIA DESIGN S.R.L. la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor – Alianța AUR, CMF 41240016
Sursa: Realitatea de Satu Mare