Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.
Parlamentarii PSD votează pentru adoptarea acestui proiect de lege, a anunţat, în plen, deputatul PSD Simona Maya Teodoroiu, care a atras atenţia că este esenţială asigurarea de către Guvern a finanţării corespunzătoare pentru acest sistem de brăţări electronice.
“Este încă o dovadă că noi nu facem opoziţie oarbă. (…) Introducerea acestei monitorizări electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, pe lângă faptul că a fost fundamentată legal cu mai bine de 10 ani în urmă (…), preia acum bunele practici europene în materie. (…) Fără finanţare, acest proiect va rămâne o bună intenţie”, a declarat ea.
Deputatul USR PLUS Oana Murariu a apreciat că este necesară o astfel de procedură.
“În anul 2020 a crescut cu 19% procentul incidentelor de violenţă domestică faţă de anul 2019 şi aproximativ o treime din numărul ordinelor de protecţie sunt încălcate. Tocmai de aceea mă bucur să avem în această săptămână ocazia să dezbatem şi să votăm acest proiect de lege”, a arătat Oana Murariu.
Deputatul PNL Ioan Cupşa a precizat că după mai bine de 18 ani, din momentul în care România a reglementat ordinul de protecţie, respectiv ordinul provizoriu de protecţie, efectiv se vor pune şi în aplicare şi a anunţat că Guvernul asigură finanţarea necesară acestui proiect.
“Vom face astăzi “cadou” brăţări electronice inculpaţilor, condamnaţilor şi respectiv persoanelor violente”, a spus Cupşa.
Proiectul a fost susţinut şi de grupul UDMR, a anunţat deputatul Hajdu Gabor, care a arătat că proiectul a intrat “destul de târziu în Parlament”. “Şi este foarte important să şi treacă, este foarte important totodată ca şi aplicarea legii să nu rămână doar un deziderat”, a atras atenţia Hajdu Gabor.
Deputatul AUR Şerban Geanina a anunţat la rândul său susţinerea grupului faţă de acest proiect, pe care l-a calificat ca fiind benefic, foarte important pentru protejarea vieţii victimelor violenţei domestice. “Violenţa domestică este un fenomen des întâlnit şi femeile abuzate au nevoie de protecţie. Acest proiect de lege nu trebuie să rămână doar pe hârtie”, a adăugat ea.
Proiectul, care a trecut de Comisiile juridică şi de apărare cu mai multe amendamente de tehnică legislativă, faţă de forma adoptată de Senat în 2020, reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, denumit în continuare SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.
SIME este un ansamblu integral de sisteme informatice dedicate, aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, precum şi de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.
Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.
Deputaţii au adoptat un amendament conform căruia SIME se mai utilizează în scopul supravegherii la distanţă, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit formei iniţiale, adoptată de Senat, SIME se mai utiliza în scopul supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prin amendament fiind astfel eliminat din text cuvântul “deţinuţi”.
Sursa: Realitatea din AUR