Deputatul AUR Dan Tănasă solicită Comisiei pentru sport din Camera Deputaţilor şi premierului Nicolae Ciucă să reacţioneze în cazul gimnastei de 15 ani, Amalia Puflea, care reclamă că ar fi fost agresată şi terorizată de către antrenori, anunță Agerpres.
“Despre cazul gimnastei Amalia Puflea, care este semnalat în presă de mai multe săptămâni, fără niciun fel de reacţie din partea autorităţilor Federaţiei Române de Gimnastică, a conducerii Ministerului Sportului sau a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Vă reamintesc că gimnasta de 15 ani din Bârlad, Amalia Puflea, reclamă faptul că a fost agresată, terorizată de către antrenorii de la Deva, situaţie complet inacceptabilă. Până în acest moment, cu excepţia unor voci din presă care au semnalat cele ce se întâmplă acolo, nu a reacţionat nimeni. Solicităm public Direcţiei de Asistenţă Socială şi Direcţie a Copilului să reacţioneze şi să cerceteze acest caz. Îi solicit public conducerii Comisiei pentru sport din Camera Deputaţilor, să reacţioneze şi să cerceteze acest caz. Considerăm că cele sesizate de către această tânără gimnastă română sunt chestiuni care au inclusiv implicaţii penale şi solicităm autorităţilor să nu mai tacă din gură. Îi solicităm public premierului Nicolae Ciucă să reacţioneze, un copil de 15 ani reclamă abuzuri din partea conducere FRG”, a precizat, miercuri, Tănasă, la o conferinţă de presă.
Pe de altă parte, acesta s-a referit şi la situaţia de la Federaţia Română de Hochei (FRH), despre care a spus că este “absolut şocantă”.
“Acum două săptămâni, i-am atras atenţia ministrului Sportului să înceteze cu presiunile la adresa conducerii FRH. (…) Conducerea FRH se va afla la Comisia de sport din Camera Deputaţilor pentru a aduce în atenţia Parlamentului României presiunile care se fac în continuare de către ministrul Sportului pentru a schimba conducerea FRH. Din păcate, actualul ministru al Sportului continuă golăniile la adresa conducerii Federaţiei Române de Hochei, cu scopul de a înlătura actuala conducere aleasă statutar şi cu scopul evident de a pune la conducerea FRH un personaj, dacă nu membru al UDMR, pe placul UDMR şi pe placul Ungariei. Pentru că, în mod evident, în ceea ce priveşte hocheiul românesc, ministrul Sportului acţionează cu scopul vădit de a pune FRH la picioarele Budapestei. Or, acest lucru este inacceptabil din punctul nostru de vedere. Puţinele investiţii care se fac în hochei, se fac exclusiv în zonele Harghita, Covasna, plângerile împotriva actualei conduceri a FRH, cele care sunt folosite ca justificare pentru a interveni acolo, vin toate din zona cluburilor din Harghita şi Covasna şi există intenţia ca sediul FRH să fie mutat la Miercurea Ciuc. Ce face ministrul Sportului acum la FRH sunt abuzuri inacceptabile, intolerabile şi solicităm premierului Ciucă să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că tăcerea dânsului echivalează cu o tolerare a a acestor gesturi”, a precizat deputatul AUR.
Sursa: Realitatea din AUR