România mai are mult de așteptat pentru un nou calendar de aderare la Schengen, Bulgaria este însă cu un pas înaintea noastră. Autoritățile de la Sofia se pregătesc de aderarea la zona euro și deja se tipăresc noile monede. Iar după vizita președintelui bulgar la Viena, pare că țara este mai aproape și de Schengen. 

 
 

Bulgaria, una dintre cele mai sărace ţări ale Uniunii Europene, va trece la euro în 2024. Timp de o lună de la adoptarea monedei europene, leva și euro vor circula concomitent, moneda națională urmând a fi retrasă treptat din circulație. România, pe de altă parte, nu are o țintă stabilită privind intrarea în clubul statelor care folosesc moneda europeană.

Bulgaria a fost admisă împreună cu Croaţia în anticamera euro încă din iulie 2021. Nu va exista nicio perioadă de tranziţie, aderarea la zona euro urmând să înceapă la 1 ianuarie 2024. Astfel, moneda naţională şi euro vor circula concomitent timp de o lună, leva urmand a fi retrasă din circulatie la începutul lunii februarie 2024.

 

 

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Realitatea cere OMV Petrom să plătească chirie românilor pentru terenurile pe care le exploatează
Articolul următorAlianța pentru Unirea Românilor cere Ministerului Afacerilor Externe să răspundă „ferm și neîntârziat” Ambasadei Ucrainei la București