Tribunalul Giurgiu a admis contestația AUR împotriva deciziei Biroului Electoral Județean Giurgiu prin care a fost respinsă lista de candidați a partidului pentru Camera Deputaților.

BEJ Giurgiu a respins lista săptămâna trecută, din cauza faptului că documentele erau semnate doar de președintele George Simion, nu și de președintele Consiliului Național de Conducere, Claudiu Târziu.

Hotărârea Tribunalului Giurgiu poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București.

Tribunalul a constatat că propunerile de candidaturi au fost semnate de George Nicolae Simion, președintele AUR, care este împuternicit să reprezinte partidul în relațiile cu autoritățile electorale. De asemenea, instanța a subliniat că, deși statutul AUR prevede că anumite documente trebuie semnate și de președintele CNC, acest aspect nu afectează legalitatea semnăturii președintelui partidului pe listele de candidaturi.

 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentCLAUDIU TARZIU: ESTE EXTREM DE GRAV, ESTE UN PRECEDENT EXTREM DE PERICULOS, ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ UN PARTID PARLAMENTAR ESTE SCOS DIN CURSA PENTRU PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Articolul următorVICUNA, ETALON AL ELEGANȚEI PE PIAȚA DIN ROMÂNIA – CONFECȚII ȘI BLĂNURI DE LUX, COLECȚII NOI CARE ÎMBRACĂ BUNUL GUST