Deputatul Ringo Dămureanu şi Marian Vasile, consilier local în Consiliul Local Craiova, sunt candidaţii AUR pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, respectiv primar al municipiului Craiova.
Aceştia au fost prezentaţi, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în faţa sediului Primăriei Craiova de la Centrul Multifuncţional, unde a avut loc şi o contramanifestaţie care ar fi fost organizată de PSD, potrivit liderilor AUR.
“Nu credeam ca după 16 ani în Consiliul Local Craiova să fiu nevoit să trec de o barieră de jandarmi, să îmi fie ruptă cămaşa ca să ajung aici. De-asta candidez! Deşi venisem pregătit cu alt discurs… Noi, să ştiţi că i-am cerut Olguţei Vasilescu Sala Polivalentă, esplanada, pentru a organiza această conferinţă, pentru a face un eveniment frumos aşa cum merită craiovenii, dar am fost refuzaţi sistematic. Nu mă aşteptam ca astăzi să fiu primit aşa de către forţele de ordine, de către Jandarmerie. De-asta candidez!”, a spus candidatul AUR la Primăria Craiova, Marian Vasile.
Acesta a mai afirmat că participanţii la contramanifestaţie au fost aduşi de “cei care doresc să îşi păstreze privilegiile”.
“Veţi vedea în jurul AUR Craiova oameni competenţi, care au dat dovadă că au făcut ceva în viaţa, oameni cu activitate în administraţia publică, profesori universitari, doctori, mici sau mari antreprenori. De-asta am decis să candidez, pentru că oraşul Craiova este condusă de o familie de baroni locali care au fel de fel de fini şi care au adus aceşti oameni aici pentru ca unii să-şi păstreze privilegiile. Am decis să candidez în urma mesajelor de la mii de craioveni care au înţeles că din 2012 şi până în prezent Craiova stagnează şi este chiar în declin. Am decis să candidez pentru a opri abuzurile din această primărie. În calitate de primar voi avea toleranţă zero pentru corupţie şi abuzuri în primăria Craiova. Voi conduce oraşul împreună cu cetăţenii, nu aşa cum face doamna Olguţa Vasilescu căreia îi este frică de cetăţeni”, a mai spus Marian Vasile.
Marian Vasile are patru mandate de consilier local al PNL, ocupând în trecut şi funcţia de preşedinte al filialei liberale din Craiova. Vasile a absolvit Facultatea de Matematică şi Automatică din Craiova şi a lucrat în mediul privat.
Candidatul AUR la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj este Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, fost secretar al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Comisiei pentru Constituţionalitate.
“Nu veţi fi singuri şi nu sunt singur în această campanie, voi fi cu Marian Vasile. Vom arăta că nu ne este frică. Trăim într-un judeţ unde nici copiii nu sunt bine primiţi. Din 2016 cer ca aceşti copii ai noştri să aibă acces gratuit la instituţiile de cultură. Nu există piaţă agroalimentară, nu există nimic în Dolj, în schimb vedem cum sunt aruncaţi pe geam milioane de euro”, a spus Ringo Dămureanu.
Reprezentanţii AUR au susţinut că la acest eveniment de lansare au avut loc incidente, “pregătite şi provocate împotriva AUR”.
“În proximitatea sediului primăriei, încă de la orele dimineţii, zeci de jandarmi şi trupe speciale erau masate în aşteptarea delegaţiei AUR, cu scopul de a împiedica desfăşurarea conferinţei de presă. La sosirea delegaţiei partidului, mai mulţi membri AUR, între care şi deputatul Ringo Dămureanu, au fost îmbrânciţi şi bruscaţi de forţele de represiune chiar pe trotuar, în încercarea nejustificată şi inadmisibilă într-un stat democratic de a bloca acţiunea politică. Candidatul la Primăria Craiova, Marian Vasile, consilier local în funcţie, a fost efectiv blocat la propria lansare. Primăriţa Lia Olguţa Vasilescu nu s-a aflat miercuri la muncă. În schimb, mai multe zeci de angajaţi de la regiile subordonate administraţiei conduse de PSD au fost aduşi în contramanifestaţie împotriva AUR, cu lozinci scandaloase. Forţele de represiune nu au luat nicio atitudine la adresa contramanifestanţilor”, a transmis conducerea AUR Dolj.
Sursa: Realitatea din AUR