Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, critică secretomania din spatele întâlnirii premierului Marcel Ciolacu cu conducerea companiilor OMV și Petrom, în primele sale zile de mandat la Palatul Victoria.
“Într-o grabă suspectă, prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi cu conducerea companiilor OMV și Petrom. Niciun comunicat de presă nu a fost dat publicității, ulterior. Ce anume li se ascunde românilor, ce noi tunuri se pun la cale? Iată că nici bine nu s-a instalat la Palatul Victoria și “patriotul” Ciolacu deja se căciulește în fața austriecilor”, a declarat Claudiu Târziu.
“Compania OMV a fost întotdeauna favorizată de PSD și PNL, în dauna românilor. Ultimul cadou a constat în reducerea cu 70% a taxei de solidaritate. Mai mult, OMV Petrom a anunțat recent că a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în regiunile Oltenia și Muntenia. Această nouă explorare dovedește încă o dată, dacă mai era cazul, că vânzarea Petrom, împreună cu dreptul asupra resurselor României, a fost un act extrem de grav. Dacă nu se va adopta nici o măsură de răscumpărare a acțiunilor, înstrăinarea resurselor va avea în continuare un impact negativ asupra dezvoltării României”, a subliniat el.
OMV Petrom a anunțat, în cursul săptămânii trecute, faptul că a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României, acestea fiind de echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de companie în anul 2022. Compania a identificat resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii.
Sursa: Realitatea din AUR