AUR susţine că ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, s-a implicat “într-o decizie administrativă internă a României”, prin participarea la negocierile între reprezentanţii LGBT+ şi Primăria Capitalei pentru autorizarea marşului Pride pe Calea Victoriei, în data de 14 august, şi anunţă că a semnalat acest lucru printr-o scrisoare adresată Ministerului de Externe de la Londra.

“Alianţa pentru Unirea Românilor protestează faţă de implicarea ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Excelenţa Sa Andrew Noble, într-o decizie administrativă internă a României. Reacţia a fost exprimată printr-o scrisoare de protest adresată ministrului britanic de Externe, Dominic Raab. În scrisoare se arată faptul că ambasadorul britanic şi-a depăşit atribuţiile de serviciu prin participarea la negocierile purtate între reprezentanţii comunităţii LGBT+ şi Primăria Capitalei pentru autorizarea marşului Pride pe Calea Victoriei, în data de 14 august”, se arată într-un comunicat al AUR, transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, “presiunea exercitată de ambasadorul Andrew Noble în favoarea activiştilor LGBT+” a avut un rol important în decizia Primăriei, care a aprobat, în cele din urmă, desfăşurarea marşului pe ruta propusă de organizatori.

“Atât prin implicarea în negocieri, cât şi prin declaraţiile oferite ulterior presei, Excelenţa Sa a încălcat prerogativele conferite diplomaţilor prin Convenţia de la Viena din 1961 cu privire la relaţiile diplomatice. Astfel, conform art. 41, alin. (1) şi (2) din Convenţie, un ambasador are datoria de a nu se implica într-o decizie a autorităţilor din ţara gazdă. În plus, este inadecvat pentru un diplomat să se exprime public pe teme care pot aduce ofense culturii şi societăţii statului gazdă”, afirmă AUR.

AUR cere Primăriei Capitalei să revină asupra deciziei de a permite desfăşurarea marşului “Bucharest Pride” pe Calea Victoriei, în data de 14 august, şi să se asigure că această manifestaţie va fi organizată strict în condiţiile legii.

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Bucureşti a aprobat desfăşurarea marşului “Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, cu un număr maxim legal de 500 de participanţi.

“Primăria Municipiului Bucureşti şi Asociaţia ACCEPT au ajuns la o înţelegere privind organizarea ‘Bucharest Pride’ 2021. Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Bucureşti a aprobat astăzi organizarea de către Asociaţia ACCEPT a marşului ‘Bucharest Pride’ 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, cu un număr maxim legal de 500 de persoane”, precizează PMB, prin intermediul unui comunicat de presă transmis luni AGERPRES.

Proiectul “Străzi deschise” va fi suspendat pe 14 august şi va fi reluat începând din 15 august.

Reprezentanţii municipalităţii au solicitat Asociaţiei ACCEPT ca, pe toată perioada desfăşurării marşului, să respecte dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

“Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în acelaşi timp, poate genera riscuri de siguranţă conform organelor de specialitate, dar şi contextul pandemic în care ne aflăm, proiectul ‘Străzi deschise’ va fi suspendat sâmbătă, 14 august. Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiţii normale de desfăşurare”, menţionează PMB.

 

 

 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentDiana Șoșoacă: „Cred că tot acest scandal vine de la domnul Ciucă, pe care mulți îl vor premier”
Articolul următorLudovic Orban vine la Realitatea PLUS! Ediție incendiară 100% cu dezvăluirile din scandalul momentului în PNL