Copreşedintele AUR, George Simion, solicită “destituirea urgentă” din funcţie a lui Remus Raţ, care “tocmai a fost numit” şef al Serviciului Teritorial pentru Arii Naturale Protejate, în condiţiile în care acesta, când era pădurar, a fost dat afară şi condamnat pentru tăieri ilegale de arbori.
“Mafia pădurilor în judeţul Bihor. Un fost pădurar, dat afară şi condamnat pentru tăieri ilegale de arbori, tocmai a fost numit şeful Serviciului Teritorial pentru Arii Naturale Protejate, domnul Remus Raţ. Cerem destituirea urgentă din funcţie a acestui domn şi pedepsirea celor care l-au pus în funcţie. Nu este admisibil ca un om dat afară şi condamnat penal pentru tăieri ilegale, în momentul în care era direct responsabil pentru prevenirea acestor fapte, să fie pus responsabil – hoţul pus paznic peste pădurile virgine din judeţul Bihor”, a declarat Simion, la o conferinţă de presă.
Sursa: Realitatea din AUR