Atentatul comis împotriva președintelui Donald Trump deschide o nouă pagină neagră din seria crimelor comise de deep state-ul globalist, transmite liderul partidului AUR, George Simion.

Atentatul comis împotriva președintelui Donald Trump deschide o nouă pagină neagră din seria crimelor comise de deep state-ul globalist împotriva președinților care nu vor să perpetueze războiul. Odată cu ajungerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, conflicte inutile, care omoară zeci de mii de civili, vor fi încheiate. Nu pot să nu mă gândesc ca stânga globalistă, care perpetuează idei împotriva naturii, împotriva familiei, împotriva firii, comite genul ăsta de asasinate pe scara rulantă.

Este suficient să ne uităm la tentativa de asasinat a premierului slovac, Robert Fico, de acum două luni. Nici în România nu stăm mai bine. Vin patru luni grele, patru luni cu alegeri amânate, patru luni în care sistemul revine după niște alegeri fraudate, cele de pe 9 iunie, iar dictatorul flămând după funcții, Klaus Werner Iohannis împreună cu păpușile globaliste: Ciolacu, Ciucă și Mircea Geoană, vor face orice pentru a-și menține privilegiile. De aceea fac un apel către toți cei care iubesc pacea, cei care îl iubesc pe Dumnezeu, să rămână calmi și să meargă înainte pentru neamul românesc și pentru credința lor. Vă doresc o duminică liniștită și următoarele patru luni să ne ferească de orice tragedie, pentru că am văzut ce pot face procurorii PNL sau unele televiziuni care ridică foarte mult mesaje împotriva democrației, a libertății și pentru război”, a transmis liderul AUR.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentMINISTRUL MEDIULUI: ROMÂNIA SE CONFRUNTĂ CU O SECETĂ SEVERĂ
Articolul următorEUROPARLAMENTARUL AUR ADRIAN AXINIA: AUR NU O VOTEAZĂ PE URSULA VON DER LEYEN PENTRU ÎNCĂ UN MANDAT DE PREŞEDINTE AL COMISIEI EUROPENE